Garanţia pentru accesarea împrumutului guvernamental – Termocentrala Mintia şi unităţile miniere

     Termocentrala Mintia şi minele viabile vor constitui garanţia necesară pentru ca CEH să poată accesa ajutorul de stat.

CEH-Petrosani-protest_resize

 

 

Chiar dacă banii vin pentru divizia energetică a Complexului Energetic Hunedoara, nici unităţile miniere din Valea Jiului nu scapă din algoritmul constituirii garanţiei pentru accesarea ajutorului de stat acordat de guvern. De asemena, Sucursala Electrocentrale Deva – Mintia se va constitui drept gaj pentru banii acordaţi sub formă de împrumut cu dobândă. “Termocentrala Mintia are cea mai mare valoare, dar şi unităţile miniere vor fi constituite drept garanţie. Paroşeniul este deja gajat pentru celelalte credite”, a declarat directorul general al Complexului Energetic Huendoara, Constantin Jujan.

Constituirea degaranţii a fost chiar o cerinţă a Executovului în momentul în care a aprobat acordareal,în două tranşe a ajutorului de stat în valoare totală de 167 de milioane de lei.Prima tranşă are valoare de 98,4 milioane de lei potrivit deciziei Executivului, iar suma va fi împărţită pentru achiziţionarea certificatelor de carbon pentru cele două termocentrale, respectiv pentru a achita TVA-ului aferent instalației de desulfurare de la Termocentrala Paroșeni, dar şi pentru efectuarea reparațiilor la grupurile energetice de la termocentralele Mintia și Paroșeni. De precizat, însă, că banii sunt alocaţi strict pentru sectorul energetic şi în condiţii foarte bine determinate şi niciun leu nu poate ajunge pentru divizia minieră.

« Ajutorul reglementat prin acest act normativ nu se acordă în sectorul cărbunelui și pentru a demonstra că nu va fi utilizat în sectorul minier, activitatea minieră a societății se va separa legal de celelalte activități. În acest scop, după intrarea în vigoare a acestei ordonanțe de urgență și având în vedere că ajutorul de stat individual de salvare a fost autorizat de Comisia Europeană în data de 21 aprilie 2015, societatea va iniția demersurile pentru separarea activității miniere de celelalte activități », a precizat Guvernul într-un comunicat. Acordarea celei de-a doua tranşe, în sumă de 68, 524 milioane lei este condiţionată de reîntregirea veniturilor rezultate din privatizare, respectiv de rambursarea împrumutului acordat în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.11/2015 privind acordarea unui împrumut Societății Complexul Energetic Hunedoara S.A. din venituri realizate din privatizare

[slideshow_deploy id=’16047′].