Primarii Văii Jiului cer sprijinul premierului pentru redeschiderea lucrărilor la drumul spre Herculane
Consecvent, nu doar la nivel declarativ, în ceea ce priveşte identificarea soluţiilor privind soarta drumului naţional Uricani-Băile Herculane, primarul oraşului Uricani Dănuţ Buhăescu a iniţiat astăzi un nou demers pe marginea acestui subiect. Dănuţ Buhăescu a obţinut şi girul celorlalţi reprezentanţi ai administraţiilor locale din Valea Jiului pentru a transmite o adresă oficială către Primul Ministru al României, Victor Ponta căruia îi cer repunerea în finanţare a acestui drum, după ce Guvernul a câştigat „duelul” în instanţă pe acest proiect cu organizaţiile ecologiste care au blocat investiţiile.
“Vremurile ne spun că trebuie să fim uniţi. Mă bucur că, în chestiunea DNA 66A, care priveşte întreaga Vale a Jiului, am reuşit să pornim un demers comun cu toţi colegii din administraţia locală, iar demersului nostru i s-a alăturat şi domnul senator Vochiţoiu. Am încredere că lobby-ul pe care îl va face domnul senator Vochiţoiu va avea sorţi de izbândă”, adeclarat Dănuţ Buhăescu, primarul oraşului Uricani.
Adresa primarilor din Valea Jiului, pe care v-o supunem atenţiei în continuare, a fost transmisă Primului Ministru astăzi, prin intermediului senatorului Haralamabie Vochiţoiu, care s-a angajat să depună persnal documentul la Cabinetul Primului Ministru.
[slideshow_deploy id=’13842′]