În ce condiţii pot obţine vârstnicii pensia pentru limită de vârstă în acest an
Cum se obţine pensia pentru limită de vârstă
Pensia pentru limită de vârstă poate fi obţinută la momentul atingerii vârstei standard de pensionare, dacă este realizată (cel puţin) perioada minimă de stagiu de cotizare prevăzută de Legea pensiilor. Persoanele care îndeplinesc cumulativ, la data pensionarii, condiţiile privind vârsta standard de pensionare şi stagiul minim de cotizare/ în specialitate obţin pensia pentru limită de vârstă, conform prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. În prezent, vârsta standard de pensionare este de 65 de ani, în cazul bărbaţilor, şi de 63 de ani, în cazul femeilor.
Stagiul minim de cotizare este de 15 ani, iar cel complet este de 35 de ani, indiferent de sex. Excepţie de la aceste prevederi fac cadrele militare în activitate, soldaţii şi gradaţii voluntari, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale. Potrivit Legii 263/2010, pentru aceştia, vârsta standard de pensionare este de 60 de ani, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi. Totodată, stagiul minim de cotizare este de 20 de ani, iar cel complet este de 30 de ani. Mai amintim că vârsta standard de pensionare, stagiul minim şi cel maxim de cotizare sunt calculate în funcţie de data naşterii. Acestea cresc, până la limitele stabilite, în funcţie de eşalonarea prevăzută în actul normativ.
Vă prezentăm informaţii despre vârstele standard de pensionare şi stagiile de cotizare necesare pentru a obţine în 2015 pensia pentru limita de vârstă (vezi tabelul alăturat). Legea pensiilor mai stabileşte că, în anumite situaţii (condiţii speciale sau deosebite de muncă, handicap etc.), cei care au realizat stagiul complet de cotizare au dreptul la pensie pentru limită de vârstă cu reducerea vârstelor standard de pensionare. Pensia se acordă la cererea persoanei îndreptăţite, a tutorelui sau a curatorului acesteia, a persoanei căreia i s-a încredinţat sau i s-a dat în plasament copilul minor, după caz, depusă, se precizează în actul normativ amintit.
Cererea şi actele prin care se dovedeşte îndeplinirea condiţiilor pentru obţinerea pensiei se depun, personal ori prin mandatar desemnat prin procură specială, la casa de pensii din raza domiciliului solicitantului. Apoi, casa de pensii emite o decizie, iar pensia se acordă de la momentul înregistrării cererii. Decizia casei de pensii se comunică persoanei care a solicitat pensionarea, în termen de 5 zile de la data emiterii, se precizează în Legea nr. 263/2010.
[slideshow_deploy id=’16047′]
ziarulunirea.ro