Seminar privind oportunităţi pentru IMM-uri, la Deva
Camera de Comerţ şi Industrie Hunedoara împreună cu Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri, organizează vineri, 10 iulie 2015 un seminar de informare în vederea comunicării măsurilor iniţiate de către Guvern pentru sprijinirea sectorului IMM şi a mediului de afaceri autohton şi identificării problemelor cu care se confruntă în desfăşurarea activităţii.
Seminarul va fi organizat la sediul Camerei de Comerţ şi Industrie Hunedoara, str. 1 Decembrie, nr. 23, et. 1, sala 18, începându cu orele 10,00.
La eveniment au fost invitaţi să participe doamna Anca – Laura IONESCU – Secretar de Stat în cadrul Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri, domnul Sorin Vasilescu – Prefect, domnul Adrian David – Preşedinte al Consiliului Judeţean Hunedoara, reprezentanţi ai autorităţilor locale, reprezentanţi ai băncilor hunedorene care acordă credite către start-upuri şi IMM-uri, reprezentanţi ai mediului de afaceri din judeţul Hunedoara, reprezentanţi ai mass-mediei locale.
În cadrul seminarului va fi prezentată o informare a Ministerului Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri cu privire la următoarele măsuri:
Ø Strategia Guvernamentală pentru sprijinirea sectorului IMM şi îmbunătăţirea mediului de afaceri ORIZONT 2020;
Ø Programele de finanţare de la bugetul de stat;
Ø Programul Romania HUB;
Ø Programul Româno – Elveţian pentru IMM;
Ø Programul de lege privind incubatoarele de afaceri;
Ø Proiectul de lege privind stimularea investitorilor individuali business angels;
Ø Proiect de lege privind Mediatorul de Credite pentru IMM;
Ø Proiectul de lege privind finanţările participative (Crowdfunding).
[slideshow_deploy id=’16047′]