vineri, iulie 10th, 2015
Drumurile din cartierul lupenean Ştefan, sub orice critică
Subiect de dezbatere publică în toate campaniile electorale din ultimele duă decenii şi temă de discţii proape în fiecare şedinţă a Consiliului local Lupeni, cartierul Ştefan din aceasă localitate rămâne unul sub orice critică. Aspectul a fost semnalat în mod public încă o dată astăzi de către consilierul local Cristian Roşu. Acesta a făcut o scurtă vizită de documentare în cartierul Ştefan, unde a realizat şi câteva din imaginile pe care vi le prezentăm o dată cu acest articol. „La fiecare şedinţă de Consiliu Local insist pentru reabilitarea drumului deCItește mai departe
ULTIMA ORĂ
VEZI AICI CINE A MAI LUAT BAC-UL DUPĂ CONTESTAŢII!
VEZI AICI CINE A MAI LUAT BAC-UL DUPĂ CONTESTAŢII!
Tribunalul Ilfov vrea să afle de la INML cine a consultat-o pe Monica Iacob – Ridzi
Tribunalul Ilfov nu a luat nici vineri o decizie în privinţa cererii de întrerupere a pedepsei pe caz de boală formulată de Monica Iacob –Ridzi. S-a acordat un nou termen, după vacanţa judecătorească, respectiv pe data de 4 septembrie, iar în această cauză trebuie audiaţi şi martori. În plus, magistraţii vor să afle cine anume, din cadrul INML, a consultat-o pe Monica Iacob – Ridzi înainte de întocmirea raportului medico –legal. „Acordă termen la data de 04.09.2015, ora 12:00, termen până când se vor cita martorii Cristian Călin NazareCItește mai departe
Vizitatorii Retezatului- întâmpinaţi cu un miracol
Încă de cum pui piciorul în Parcul Naţional Retezat, la poarta de intrare de la Cârnic, eşti întâmpinat de un prim miracol al muntelui. Cascada Loloaia, ascunsă bine printre „cotloanele” muntelui îţi arată doar o părticică din aventura care te aşteaptă în cel mai sălbatic munte al României. Zeci de mii de turişti care aleg să ajungă în Retezat prin Nucşoara-Cârnic cu popas la Cabana Pietrele vizitează o cascadă care şi-a croit loc prin stâncă şi impresionează prin frumuseţe. Chiar dacă nu este impresionat de înaltă, CascadaCItește mai departe
Cine şi-a câştigat dreptul de a merge cu Avram Iancu pe Canalul Mânecii ?
Echipa de suport care-l va însoţi pe sportivul temerar Avram Iancu în noua sa tentativă de a deveni primul român care traversează înnot Canalul Mânecii dintre Marea Britanie şi Franţa, fără costum de neopren, a fost completată prin tragere la sorţi din rândul tuturor celor care au depus sume de bani în contul sportivului din Petroşani pentru a-l ajuta să strângă fondurile necesare curajosului său demers sportiv. Evenimentul a avut loc zilele trecute la Biblioteca municipală din Petroşani (locul de muncă al lui Avram Iancu), în prezenţa jurnaliştilor de laCItește mai departe
Garaje transformate în en-gros
Sute de kilograme de produse alimentare sunt depozitate în condiţii mizerabile în garaje ţinute pe post de en gros. Autorităţile îi vânează pe patronii care pun viaţa consumatorilor în pericol. Îşi permit să plătească lunar chirii exorbitante pe câţiva metri pătraţi, atât cât oferă un garaj din zone pieţei. Dau aceşti bani pe care-i scot înzecit nu pentru a-şi parca maşinile ci pentru a-şi ţine mărfurile pe care le scot apoi la tarabe. Numărul tot mai mare al celor care caută să se îmbogăţească peste noapteCItește mai departe
După o viaţă în mină s-a dedicat sportului
A muncit în mina de cărbune 25 de ani şi apoi s-a dedicat sportului. Obţine medalie după medalie la campionatele de atletism destinate veteranilor. Eugen Cârlejan are peste o sută de titluri de campion naţional, regional, internaţional sau balcanic, la concursurile sportive la care a participat. Eugen Cârlejan este aproape invincibil în întrecerile de atletism destinate veteranilor, în ciuda faptului că a muncit o viaţă întreagă în adâncul pământului. Campionul spune că mina l-a călit, l-a făcut să poată învinge chiar dacă nu întotdeauna credea că va puteaCItește mai departe
Accident de circulatie in Lupeni
Un accident de circulatie a avut loc azi noapte in municipiul Lupeni, pe bulevardul principal al localităţii în zona restaurantului Enculescu. In accident au fost implicate doua autoturisme. Nu au fost semnalate victime. Fotografii primite de la cititorul nostru Claudu Braicu. [slideshow_deploy id=’16047′]
Universitatea Petroșani- cheia pentru proiectele Văii Jiului
Un rol extrem de important în dezvoltarea economică a Văii Jiului și reorientarea spre activități economice care să înlocuiască extracția huilei în condițiile în care mineritul este pe închidere, îl poate avea și Universitatea din Petroșani. Acest aspect a fost punctat în mai multe rânduri de ministrul Fondurilor Europene, Marius Nica, la întâlnirea cu primarii din Valea Jiului. „S-au purtat mai multe discuţii cu ministrul Fondurilor Europene, acesta vizitând la Universitatea Petroşani. De altfel, prima oprire la venirea sa în Valea Jiului, a fost la UniversitateaCItește mai departe
Peștera Bolii, tunelurile ori alte grote/ adăposturi în caz de război
Doar patru adăposturi în caz de conflict armat sunt pregătite exemplar la Petroșani, toate patru fiind gestionate de Protecția Civilă, însă acestea nu pot oferi protecție decât unui număr mic de locuitori. Instituția nu are nici cadru legal pentru a obliga asociațiile de locatari să-și mențină curate și funcționale subsolurile blocurilor, locuri ce au fost prevăzute a fi amenajate ca loc de refugiu în caz de necesitate. Serviciul de Protecție Civilă aflate în subordinea municipalității Petroșani are mai multe soluții pentru a proteja populația în cazul unui războiCItește mai departe
Control judiciar pentru omul de afaceri acuzat de viol
Omul de afaceri iranian acuzat că a violat o minoră este cercetat sub control judiciar, măsură dispusă pe o perioadă de 60 de zile. Este în continuare în libertate, însă are anumite obligaţii impuse de măsura controlului judiciar. Este vorba despre omul de afaceri Nasrollah Shariat Nalkiashari, cunoscut drept Naser, cercetat de procurorii din Petroşani pentru viol. Fapta s-ar fi petrecut miercuri seara, după ce fetiţa ar fi fost acostată într-o zonă centrală din Petroşani. Omul de afaceri iranian ar fi ademenit-o pe fetiţăîn aparatamentul său, spunându-iCItește mai departe
O furtună uscată a făcut pagube ieri, la Deva
Vântul puternic care a iscat ieri, în jruul prânzului, la Deva o furtună uscată (fără precipitaţii) a avariat trei autoturisme parcate în centrul oraşului, în zona Tribunalului după ce mai multe crengi de copaci s-au rupt şi au căzut peste acestea. Din fericire, nicio persoană nu a avut de suferit de pe urma dezlănţuirii naturii. A fost însă nevoie de intervenția unui echipaj din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență care a eliberat carosabilul de crengile rupte de vânt, timp în care circulația rutieră în centrul administrativ al Devei aCItește mai departe
Consilierii locali din Lupeni la şedinţă în Ungaria
Consilierii locali din municipiul Lupeni vor face, in corpore, o deplasare în oraşul înfrăţit Kecel din Ungaria unde, în perioada 14-17 august se derulează un proiect european având ca temă reuniunea reprezentanţilor oraşelor înfrăţite. Cu acest prilej, după modelul de succes al şedinţelor comune de Consiliu local iniţiat, în premieră europeană, anul trecut, de municipalitatea din oraşele înfrăţite Petroşani şi Varpalota (Ungaria), membrii Consiliului local Lupeni vor participa la o şedinţă de consiliu care va avea loc în oraşul înfrăţit din Ungaria. “Această vizită are drept scop întărirea relaţiilor bilateraleCItește mai departe
Ionut Dragotesc: MIRON COZMA nu este VALEA JIULUI !
Simt nevoia sa scriu aceste randuri dupa ce in urma cu scurt timp ANTENA 3 a prezentat un material, altfel interesant despre Miron Cozma si actiunile acestuia in cadrul MINERIADELOR…MIRON COZMA nu este VALEA JIULUI, este un lider de sindicat care a fost manipulat, folosit, prostit, care la randul sau a manipulat, a prostit, a gresit, pentru o parte dintre aceste fapte a si platit…Ma doare sa aud cum in repetate randuri unul dintre cei mai buni jurnalisti din Romania asimileaza toti minerii,CItește mai departe
Legea pensiilor se modifică din nou. Cine va beneficia de majorări
Legea pensiilor se modifică pentru a doua oară în 2015. Potrivit unui act normativ publicat miercuri în Monitorul Oficial, unii români care au muncit în grupele I și II de muncă, precum și în condiții deosebite sau speciale, vor beneficia de o majorare a pensiei. Persoanele care au lucrat în condiții mai grele de muncă și s-au pensionat înainte de 1 ianuarie 2011 vor beneficia, de anul viitor, de o majorare a pensiilor, se arată în LegeaCItește mai departe
Profesorii hunedoreni au fost asteptați la examenul de DEFINITIVAT
Ziua de joi ,9 iulie, a fost mult așteptată de profesorii hunedoreni .167 de profesori din județ au fost asteptați in sala de examen pentru susținerea definitivării în invățământ la 37 de discipline . Examenul a avut loc la „Colegiul National Sportiv Cetate Deva ” și a durat 4 ore . Nota minimă pe care dascălii trebuie să o obțina pentru a promova este 8. Rezultatele obținute vor fi afișate in 14 iulie și tot in aceeași zi dar și în 15 iulieCItește mai departe