Auziţi sau folosiţi deseori cuvântul „şmecher” care înm accepţiunea modernă defineşte un personaj descurţăreţ, cu tupeu, capabil să tragă în piept şi să ducă de nas pe alţii. Interesant este că, la originile sale, termenu avea cu totul şi cu totul alte conotaţii.

Conform lingvistilor, in germană, limba în care-şi găseşte originile acest cuvânt, „schmecker” înseamna „persoană cu gust rafinat”. Aceasta este originea pe cât de reală, pe atât de incitantă a cuvântului şmecher, chiar dacă azi acesta a căpătat valențe mult mai degradante.

Era o vreme când saşii din Siebenburgen, cum i se mai spune Transilvaniei (adică regiunea celor şapte cetăţi: Braşov, Bistriţa, Sebeş, Sibiu, Sighişoara, Mediaş şi Cluj), treceau Carpaţii pentru schimburi comerciale şi ajungeau şi în zona Drăgăşanilor, de unde cumpărau vin. Ofereau la schimb articole de meşteşugărie, pe care saşii le produceau de o calitate recunoscută în toată Europa.

Oltenii din Drăgăşani au găsit repede o modalitate să-i păcălească pe negustorii saşi. Cu ospitalitatea caracteristică, ei îi invitau în case, le dădeau să mănânce, apoi le serveau vinul cel mai tare pe care-l aveau. Cum saşii nu erau obişnuiţi cu băutura (ei erau obişnuiţi cu munca), se “ameţeau” repede, iar când începeau negocierile pentru preţul produselor, erau aproape beţi şi nu mai reuşeau să vândă la preţ bun. Pe când cumpărau vinul, oltenii le dădeau să guste şi din ăla, şi din ăla, şi din ăla… şi negustorii saşi se “pileau” pe loc. Când încărcau vinul târguit, pe lângă faptul că era cumpărat la un preţ mult peste cel normal, vinul bun era înlocuit cu cel mai rău zaibăr şi tulburel.

Când au ajuns în “cele 7 cetăţi”, adică în Transilvania, Burgermeisterul (adică primarul) şi-a dat seama că negustorii saşi au fost păcăliţi: au vândut ieftin produse de calitate şi au cumpărat scump vin prost. I-a întrebat cum au decurs negocierile şi şi-a dat seama de strategia oltenilor: îi îmbătau pe saşi, apoi negociau cum vroiau ei.
În anul următor, au pornit din nou negustorii saşi spre podgoria Drăgăşani pentru a face schimb de produse şi pentru a aduce vin în Transilvania. Şi, la fel ca şi anul precedent, negustorii au fost ospătaţi şi au băut cot la cot cu oltenii, din vinul cel mai tare. Apoi, când abia se mai ţineau pe picioare, au început să negocieze şi să facă afaceri. Oltenii îşi frecau mâinile că iară i-au păcălit pe saşi.

Pe când saşii îşi arătau produsele şi oltenii vinul, dintre negustorii transilvăneni s-a ridicat unul, căruia toţi îi făceau loc: “Das ist der Schmecker”, au spus ei, adică “cel care gustă”. Toţi îl respectau şi nici unul nu-i ieşea din vorbă. Dintre toţi, el era singurul care nu pusese strop de băutură în gură. El a fixat preţul de vânzare a produselor meşteşugăreşti, el a gustat vinul şi a fixat preţul de cumpărare şi a vegheat ca vinul de calitate să fie încărcat în căruţe. Astfel saşii, numai după ce au adus cu ei un Der Schmecker, au putut face un comerţ cinstit cu oltenii.

Mica istorioară, care aduce de fapt, în prim-plan, momente din vremurile vechilor schimburi comerciale dintre Transilvania și Oltenia a fost scoasă inițial la iveală pe blogul https://mihaiko.wordpress.com/. și cu siguranță, aduce un plus de valoare caracterului saşilor de odinioară, oameni destoinici și neînvățați cu… vicleniille ieftine, balcanice, definitorii şmecherilor din vremurile de acum.

[slideshow_deploy id=’17390′]