Peste 1700 de locuri la Universitatea Petroşani
Instituţia de învăţământ superior a scos la concurs nu mai puţin de 1719 de locuri în diferite specializări, iar admiterea se face pe bază de concurs de dosare.
Rata bună de promovabilitate la examenul de bacalaureat din sesiunea de vară îi face încrezători pe responsabilii Universităţii din Petroşani, că locurile vor fi ocupate, mai ales că are deschise centre de înscriere şi în
Deva ori Târgu Jiu. Înscrierea candidaţilor a demarat pe 13 iulie, iar
bătaia cea mare se dă pentru locurile fără taxă de la cele trei facultăți, adică peste 600. Pentru masterat, oferta Universităţii Petroşani cuprinde 700 de locuri, din care 200 sunt finanţate de la bugetul de stat, iar celelalte sunt cu taxă. Locuri au fost garantate şi pentru românii de pretutindeni, iar în comparaţie cu anul universitar 2014/2015, cifrele de şcolarizare au suferit mici modificări. Cele mai multe locuri scoase la concurs de Universitatea Petroşani, pentru studiile de licenţă, sunt la specializări cu profil economic dar şi la sociologie. Universitatea din Petroşani a fost evaluată în acest an de către Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS) şi a obţinut cea mai înaltă certificare, respectiv calificativul de instituţie de învăţământ superior cu „grad de încredere ridicat”.
[slideshow_deploy id=’17217′]