Un consilier local din Lupeni a preluat atribuţiile de edil al oraşului
După succesul demersului pe care l-a iniţiat pentru a convinge autorităţile publice locale din municipiul Lupeni să asfalteze porţiunea de drum naţional de la intrarea în oraş, consilierul local PNL Cristian Roşu este solicitat de tot mai mulţi dintre locuitorii acestui oraş să intervină şi pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă în zonele locuite de aceştia.
Astăzi, la invitaţia lansată de Chiriţă Lidi-Haynal, Sorin Corpadi şi Nicu Vlaic, consilierul local Cristian Roşu a fost prezent pe Strada Pomilor din municipiul Lupeni. Cu agenda într-o mână şi cu aparatul foto în cealaltă, Cristian Roşu şi-a notat toate problemele semnalate de cetăţenii din zonă, cărora le-a promis că va ridica toate aceste probleme în cadrul şedinţelor de Consiliu local.
„Pe această stradă sunt arondate 64 de locuinţe. După cum se vede şi în imagini, strada Pomilor din Lupeni este o altă zonă în care infrastructura lasă de dorit. Nu ştiu ce se mai poate face în acest an, însă eu cred că bugetul anului viitor trebuie să fie axat şi pe reamenajarea acestei străzi, aşa cum acelaşi lucru se impune pe multe alte străzi din Lupeni, uitate de Primărie”, spune Cristian Roşu.
Consilierul liberal este de părere că până când vor exista fonduri necesare pentru modernizarea acestei străzi, pprimăria trebuie să intervină măcar cu mici reparaţii, astfe încât şoseaua să permită accesul ambulanţei în acest cartier.
„În acest moment se strâng semnături de la toţi locatarii, semnături cu care voi merge în Consiliul local şi astfel sunt sigur ca o să găsim o cale de rezolvare şi pentru problemele acestor cetăţeni ai oraşului nostru. Cred că analizând în acest fel lucrurile, putem stabili care ne sunt priorităţile şi să acţionăm pas cu pas canalizând bugetul local pe ceea ce este strict necesar pentru cetăţeni”, a mai declarat Cristian Roşu.
[slideshow_deploy id=’17636′]