Mai multe zone în care natura şi-a demonstrat spectaculozitatea aşteaptă încă să fie descoperite de temerarii care se încumetă să străbată firele de apă ori povârnişul abrupt al crestelor montane. Pe o rază de doar cîteva zeci de kilometri au fost reunite adevărate comori naturale create parcă anume pentru iubitorii de speologie ori alpinism, însă prea puţin puse în valoare. Cheile Crivadiei, Băniţei, Tăii sau Roşiei sunt tot atâtea locuri unde spectacolul naturii a întrecut orice aşteptări.

Patru defileuri în miniatură, care înconjoară ca un scut Valea Jiului, aşteaptă încă să fie descoperite şi puse în valoare de iubitorii de natură, alipinişti sau speologi. Nu figurează ca puncte de interes pe pliantele sau hărţile turistice şi au rămas deschise doar cunoscătorilor. Poate tocmai de aceea sunt încă de o frumuseţe sălbatică, nealterată de trecerea omului prin zonă şi cu atât mai mult atractive pentru cei care vor să descopere natura la pas şi nu din goana maşinilor de teren.

Primele sunt Cheile Crivadiei, cu o lungime de aproape un kilometru, care au fost sculptate în rocă de apele ce străbat dealul Runcului. În istoria zbuciumată a neamului românesc au fost folosite ca barieră naturală în calea invadatorilor şi se află în imediata apropiere a fortificaţiei medievale de la Crivadia. Pereţii versanţilor sunt atât de înguşti încât doar cursul apei poate fi folosit ca „potecă”, dar nu fără un considerabil efort, mai ales pentru „profani”. Scobiturile formate prin eroziune în albie îngreunează deplasarea şi pune la încercare întreaga fiinţă a celui care a cutezat să se avânte printre pereţii boltiţi ai versanţilor despărţiţi de apele cristaline. Nu ai cum să te abaţi de la poteca curgătoare şi poţi doar să înaintezi sau te întorci din drum decât dacă vrei să te recunoşti învins de spectacolul naturii. Pentru sălbăticia ei şi pentru elementele unice pe care le conţine, zona Cheile Crivadiei a fost declarată arie naturală protejată de interes naţional în interiorul Parcului Natural Grădiştea Muncelului – Cioclovina şi se întinde pe o suprafaţă de zece hectare.

Cel puţin la fel de spectaculoase sunt şi Cheile Băniţei, Tăii, Roşiei sau Jieţului, unde apele şi-au săpat lăcaş pentru a putea trece de bariera versanţilor. La Băniţa, pârâul Jupâneasa a muşcat din calcarul stâncii şi a dăltuit în decursul secolelor mai multe peşteri, cea mai cunoscută din acest şirag fiind Peştera Bolii, care are o acustică greu de egalat chiar şi de o sală special amenajată. De fapt, în perioada interbelică găzduia spectacole muzicale şi aşa Peştera Bolii de la Băniţa s-a ales cu supranumele de „sală de bal şi de cântări”, care s-a păstrat până în zilele noastre. Şi tot aici s-au format şi cheile Băniţei, sculptate de apele pârâului în calcarele mezozoice.

După doar vreo 3 kilometri distanţă se deschid Cheile Roşiei, considerate poarta de intrare în Valea Jiului. Alpiniştii sunt cei care se încumetă cel mai adesea să le străbată, mai ales că pereţii lor ascund o multitudine de peşteri bogate în stalactite, stalagmite, coralite, dar traseul până la ele este catalogat drept foarte dificil.

O creastă calcaroasă porneşte din dreptul Cheilor Roşia şi se alungeşte spre est până în dreptul Cheilor Taia, al patrulea traseu, mai scurt dar plin de spectaculozitate.  La aceste chei, iubitorii drumeţiilor pot ajunge urmând Drumul Naţional 66 Petroşani-Simeria, dar trebuie să ştie că doar localnicii le pot fi ghizi la nevoie, din cauză că minunile naturii nu apar ca zone de interes turistic în pliantele de informare.

[slideshow_deploy id=’17454′]