PODUL ŞOIMUŞ VA FI REDESCHIS CIRCULAŢIEI DE SÂMBĂTĂ

                Podul de la Şoimuş va deveni funcţional de sâmbătă, 18 iulie. După patru luni în care circulaţia a fost restricţionată, lucrările de reabilitare a podului peste râul Mureş au fost finalizate.

podReabilitarea Podului de la Șoimuș a început în această primăvară. În această perioadă, circulaţia a fost restricţionată chiar şi total, iar şoferii care au tranzitat acest sector au trebuit să aştepte minute în şir ca să treacă podul, sau chiar să ocolească prin Simeria. La începutul lucrărilor, atât autorităţile, cât și constructorul, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, au dat asigurări că reabilitarea podului va fi finalizată în 20 iulie. De altfel, acesta a fost și termenul pe care l-a înaintat Instituția Prefectului după discuțiile avute cu partenerii implicați în acest proiect.

„Începând de sâmbătă, se deschide pe ambele sensuri podul peste Mureş de la Şoimuş, care face legătura între DN7 şi Autostrada A1. Mă bucur că constructorul a reuşit să reabiliteze acest pod într-un timp record, de aproximativ patru luni, ceea ce se întâmplă mai rar”, a declarat Sorin Vasilescu, prefectul judeţului Hunedoara

Lucrările de reabilitare au început la jumătatea lunii martie. Podul de la Şoimuş este cel mai lung pod de pe drumurile naţionale din România, cu o lungime de 570 de metri.

[slideshow_deploy id=’17636′]



(Următoarea știre) »