NIMIC NU SCAPĂ DE OCHIUL VIGILENT AL DEPUTATULUI CRISTIAN RESMERIȚĂ

      Deputatul Cristian Resmeriță urmărește îndeaproape și activitatea Universității din Petroșani. Și asta pentru că el crede că se întâmplă ceva dubios cu patrimoniul instituției de învățământ superior.

resmerita.cristian1

“Nu am avut niciodată nicio legătură cu dânșii, nu am participat la foarte multe acțiuni ale dânșilor, nu sunt nici absolvent. Vreau să vă spun că în momentul de față cu patrimoniu Universității din Petroșani se întâmplă lucruri foarte dubioase. Universitatea are un spațiu situat în centrul municipiului Petroșani, vizavi de Centrul Comercial Jiul, o adevărată vilă în care își desfășoară activitatea o persoană privată. Există un contract încheiat în 20.09.2011 la un preț de 1.197 de lei între universitate și o persoană fizică din Petroșani al cărui nume în momentul de față nu îl voi face public. Sunt peste 100 de metri pătrați, iar suma de 1.1197 de lei mi se pare derizorie pentru ditamai vila în centrul Petroșaniului. Contractele au fost semnate de cei doi rectori Pop Emil și Poantă Aron.” a declarat deputatul Cristian Resmeriță

Cristian Resmeriță susține că prejudiciul creat în ultimii 4 ani este foarte mare. Și cum ochiului său vigilent nimic nu-i scapă, deputatul s-a interesat și dacă au fost plătite utilitățile în tot acest timp, însă probabil spre surprinderea lui, acestea sunt la zi.

Contractul expiră pe 19 iulie 2015, iar deputatul hunedorean a declarat că va încerca să închirieze acest spațiu însă la prețul său real, pentru a deservi activității oamenilor vârstnici sau orfanilor, iar cheltuielile să fie suportate de biroul său parlamentar.

Deși politicianul are în vedere numeroase plângeri pentru diferite instituții, să nu uităm că și acesta la rândul său este cercetat penal de Agenția Națională de Integritate, fiind acuzat de conflict de interese. Și asta pe motiv că l-ar fi angajat pe fratele său Lucian Resmeriță la biroul său parlamentar.

[slideshow_deploy id=’17450′]