Sărbătoarea afinelor în comuna hunedoreană Beriu
Astăzi, în comuna hunedoreană Beriu are loc a doua ediție a „Sărbătorii afinelor”. La standurile cunoscuților producători de afine din această zonă veti putea degusta afine de cultură.
Cei care doresc să își înființeze o astfel de cultură pot cere sfaturi de la profesioniști despre etapele care trebuie parcurse pentru a înființa o plantație de afini, dar se pot informa și despre soiurile care se dezvoltă excelent în zona județului nostru.
Cu aceaasta ocazie, începând cu ora 19, va avea loc și un deosebit spectacol folcloric, susținut de renumiți interpreți hunedoreni.
Ideea de a planta afini a apărut acum şapte ani la Beriu, în Huneadoara, când o firmă din Chile a cumpărat 30 de hectare de teren pentru a cultiva afine. Văzând că afacerea merge bine, mai mulți săteni și-au înființat propriile plantații.
Totuşi, nu oricine poate investi într-o astfel de cultură. Pentru început este nevoie de 20.000 de euro doar pentru un hectar – pentru sistemul de irigaţii şi pentru arbuşti. În primii ani, producţia este de 5-6 tone de fructe adunate de pe un hectar, pentru ca apoi să ajungă şi la 10-12 tone. În medie, un kilogram de fructe se vinde la export cu 3 euro. Trăgând linie, într-o vară bună, un agricultor poate câştiga peste 30.000 de euro. În fiecare vară, sute de tone de afine de la Beriu pleacă spre piaţa externă. Ţările care cumpără constant afine din judeţul Hunedoara sunt Austria, Germania şi Italia.
[slideshow_deploy id=’17330′]