luni, iulie 20th, 2015

 

Vulcăneanul Alin Fara este noul director al AJOFM Hunedoara

După mai bine de un an de la demsia fostului director al AJOFM Hunedoara, Vasile Iorgovan, timp în care conducerea Agenţiei Judeşene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Hunedoara a fost asigurată de Rodica Peter, concursul pentru ocuparea funcţiei de execuţie din cadrul AJOFM Hunedoara a fost adjudecat. Astfel, cu o medie de concurs de 7,94 la proba scrisă şi de 8,00 la interviu, ing. Alin Fara a câştigat detaşat acest post, în faţa altor doi competitori. Alin Fara a ocupat până în prezent funcţia de director executiv la Direcţia tehnicăCItește mai departe


ÎNTRERUPERI ALE FURNIZĂRII ENERGIEI ELECTRICE PROGRAMATE PENTRU PERIOADA 21.07.2015 – 26.07.2015

      Pentru lucrările anuale de reparaţii şi întreţinere instalaţii şi reţele electrice, precum şi posturi de transformare, Enel Distribuţie Banat anunţă întreruperea furnizării energiei electrice în timpul lucrărilor după programul indicat mai jos.   Zona MT JT Retea Deva- judetul Hunedoara Perioada  :  20  iulie- 27 iulie 2015 Ziua / Data Localitatea, strada afectata Orar Marţi , 21 Iulie 2015 Localitatea MERMEZEU (parțial); 09:00 – 17:00 Municipiul PETROȘANI, Aviatorilor (bl. 1, sc. 1+2); 09:00 – 18:00 Localitatea BĂCIA (parțial); BĂLATA; BÂRSĂU (parțial); CERTEJ (parțial); MINTIA (parțial); ȘOIMUȘ (parțial);CItește mai departe


Marți 21 iulie 2015, vor fi restricții de apă în Lupeni

S.C Apa Serv Valea Jiului S.A Petroșani anunță restricții în furnizarea apei potabile pentru: Marți 21.07.2015 in orașul:–Lupeni – între orele 12.00 – 13.00. -Zona afectată: Cartier Braia -Motivul restricției: Remediere pierdere în cămin vane bl.2 str. Narciselor;  – între orele 10.00 – 15.00. -Zona afectată : Str. Pârâul Roșia și Dealul Roșu. -Motivul restricției: Remediere pierdere Str. Pârâul Roșia [slideshow_deploy id=’17450′]


Protocol pentru primele salariaţilor de la CEH

        Primele pentru ziua meseriei vor fi acordate în momentul în care Complexul Energetic va avea banii necesari. Cert este doar că zilele următoare va fi semnat un protocol. Petre Nica, liderul Sindicatului „Muntele”, reprezentativ la nivelul CEH, a declarat că în următoarele zile urmează să se semneze un protocol în acest sens cu administraţia companiei energetice, iar banii se vor plăti în funcţie de posibilităţile financiare ale CEH. „Mâine sau poimâine vom semna un protocol şi se va stabili data la care se vor acorda primeleCItește mai departe


Vor fi restrictii de apa in localitatea Hateg in perioada 21 iulie- 23 iulie 2015

    Se sisteaza furnizarea apei potabile, in localitatea Hateg, in perioada 21 iulie-23 iulie 2015 , intre orele 06:30 – 16:00 pe strada Sarmizegetusa pentru executia lucrarilor de cuplare a bransamentelor existente ale locatarilor, la reteaua nou executata, lucrari executate in cadrul Proiectului ” Extinderea si reabilitarea infastructurii de apa si apa uzata in judetul Hunedoara” , finantat de Uniunea Europeana prin Programul Operational Sectorial Mediu.   Apaprod isi cere scuze pentru disconfortul creat si va multumeste pentru intelegere.   [slideshow_deploy id=’13837′]        


PARADĂ MEDIEVALĂ INEDITĂ DE ZILELE MUNICIPIULUI HUNEDOARA

        O mare de oameni a luat parte aseară la parada de deschidere a zilelor municipiului Hunedoara.  Cavaleri, domnițe, legionari și soldați au încântat privirile hunedorenilor. Demonstraţiile de dans, elementele sportive, prezentările vestimentare, demonstraţiile de lupte și acrobaţiile aeronautice au atras peste 5000 de spectatori. Momentul cel mai impresionant a fost oferit de piloții de la Aeroclubul României. Aceștia au zburat în formație și au făcut un adevărat spectacol pe cer în aplauzele spectatorilor. “A devenit deja o tradiție să deschidem zilele municipiului Hunedoara cu o paradăCItește mai departe


Profesorii hunedoreni pretendenţi la titularizare au obţinut rezultate mai slabe decât elevii lor

Rezultatele examenului de titularizare a cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar arată că, cel puţin la nivelul judeţului Hunedoara, profesorii care-şi doresc un post de titular la catedră, sunt mai slab pregătiţi decât elevii lor. Statistica realizată la nivelul ISJ Hunedoara după proba scrisă a examenului de titularizare din acest an arată că promovabilitatea la nivelul județului Hunedoara este de doar 29,8 %. Astfel, din cei 348 de candidați care au susținut proba scrisă a concursului pentru ocuparea posturilor didactice vacante/rezervate din învățământul preuniversitar doar 104 au obținut note peste 7,CItește mai departe


Încasări de o jumătate de miliard de lei vechi la ştrandul din Hunedoara

Bilanţul primei săptămâni de la deschiderea Complexului de Agrement „Corvina” este unul încurajator pentru administratorii acestuia. Potrivit raportărilor contabile aferente săptămânii trecute, Primăria Hunedoara a încasat 502 milioane de lei vechi de la cei care au ales acest aquaparc pentru a contracara canicula dar şi pentru a petrece câteva ore de distracie. Succesul Complexului de agrement Corvina la publicul hunedorean a determinat adminisratorii să prelungească şi orarul de funcţionare al acestuia, care este acum zilnic între orele 8,00 şi 20,00. [slideshow_deploy id=’13836′]


Planuri de viitor pentru administratorii Geoparcului Dinozaurilor de la Haţeg

Vineri, 17 iulie 2015, în localitatea Cîrnești, comuna Totești, a avut loc ședința ordinară a Consiliului Consultativ al Geoparcului Dinozaurilor Țara Hațegului. Au fost prezenți reprezentanți ai Consiliului Județean Hunedoara, ai Universității București (cea care administrează Geoparcul), ai unităților administrativ teritoriale de pe raza Geoparcului, ai altor instituții publice. În cadrul ședinței s-a analizat activitatea desfășurată în anul 2015 și s-a prezentat spre dezbatere prima formă a ”Planului de Management al Geoparcului Dinozaurilor Țara Hațegului”. Prezent la acest eveniment, președintele Consiliului Județean Hunedoara – Adrian Nicolae David a subliniat importanțaCItește mai departe


A început tabăra de folk din Parâng

Începând de astăzi, timp de o săptămână, în masivul Parâng, în ambianţa rustică a Cabanei „La Mario” se desfăşoară o nouă ediţie a Taberei de folk din Parâng, eveniment cultural de excepţie iniţiat de omul de afaceri stelian Zanet şi de solistul lupenean Cătălin Stepa. [slideshow_deploy id=’17454′]


Etnologul Dumitru Gălăţan-Jieţ solicită Academiei Române definirea corectă a termenului momârlan

Apreciatul etnolog petrilean dr. Dumitru Gălăţan-Jieţ se declară nemulţumit de faptul că, deşi s-a adresat Academiei Române, în scris, încă din luna aprilie a acestui an, solicitând reconsiderarea definiţiei termenului de „momârlan” din Dicţionarul Explicativ al Limbii Române, nu a primit încă nici un răspuns de la acest for. „La data de 20 aprilie 2015 am expediat domnului Preşedinte al Academiei Române următoarea scrisoare-petiţie (pe care o prezint ma jos), la care am anexat un bogat material etnografic privind comunitatea momârlanilor din Valea Jiului. Au trecut trei luni şi nuCItește mai departe


Tupeu maxim. Un lider de sindicat s-ar fi autopropus director al CEH

     Postul de director general al Complexului Energetic Hunedoara naşte pasiuni şi sunt destui cei care se şi văd ocupând fotoliul lăsat liber de Constantin Jujan, care a demisionat. Unul dintre ei ar fi liderul minerilor de la Livezeni, Adrian Jurca, care s-ar fi dus la Ministerul Energiei şi s-ar fi autopropus director al Complexului Energetic Hunedoara. Dezvăluirea a fost făcută de un alt sindicalist şef, Vasile Păduraru, cel care îi reprezintă pe minerii de la Lonea. “Jurca Adrian s-a autopropus director general al Complexului Energetic Hunedoara în faţaCItește mai departe


Au rămas blocaţi pe munte, la cetatea dacică Feţele Albe

         O tânără în vârstă de 28 de ani, din Petroşani şi un bărbat de 33 de ani, din Rădăuţi, au fost coborâţi de jandarmii montani şi salvamontişti de pe munte, din zona cetăţii Feţele Albe. Echipele de salvare au fost alertate, duminică seara, de proprietarul unei pensiuni din localitatea Grădiştea de Munte. Acesta le-a spus că doi turişti, un bărbat şi o femeie, campaţi cu cortul în curtea pensiunii, au plecat în cursul dimineţii către cetăţile dacice din munţii Orăştiei şi nu s-au mai întors, iarCItește mai departe


VIDEO / Au tamponat maşina Poliţiei din Petroşani în intersecţia de la Lidl

Trei autoturisme, dintre care unul al Poliţiei municipiului Petroşani au fost implicate într-un accident rutier care a avut loc, în urmă cu puţin timp la intersecţia străzilor Independenţei cu 1 Decembrie 1918, în zona Lidl. Potrivit primelor cercetări, vinovat este şoferul unui autoturism Volkswagen care nu a acordat prioritate autoturismului Poliţiei, aflat în misiune. Vezi aici imagini şi filmarea de la faţa locului. [slideshow_deploy id=’13842′]


O plăcuţă cu numele părintelui Arsenie Boca a fost vandalizată

     S-a întâmplat în municipiul Brad, unde autorităţile locale au dat numele Sfântului Ardealului, unei străzi din municipiu iar pe plăcuţă a fost scrijelită o zvastică şi apoi distrusă parţial.   Primarul localităţii s-a arătat şocat de gestul vandalilor. „Una dintre plăcuţele care indică strada Părintele Arsenie Boca din municipiul Brad, a fost vandalizată de indivizi lipsiţi de orice urmă de civilizaţie şi mai ales fără frică de Dumnezeu. Este greu de înţeles, în ce direcţie ne îndreptăm”, se întreba Florin Cazacu, primarul localităţii. Plăcuţa a fost înlocuită deCItește mai departe


Caravana filmelor TIFF, la Deva

       Caravana Filmelor TIFF pornește la drum zilele acestea, pentru al șaselea an, aducând 34 de filme din selecția Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF) în peste 15 orașe din țară. Cea de-a șasea ediție va avea loc în mai multe localități din țară, printre care și Deva  , evenimentul desfașurandu-se în perioada 24 – 26 iulie,  în Piața Unirii . În tot acest timp, proiecțiile se vor derula în fiecare seară,  începând cu ora 21:45. Caravana aduce în atenția publicului filme apreciate din programul TIFF, titluri nominalizate laCItește mai departe


Ce defecte ai in functie de culoarea preferata

   Te-ai gandit vreodata ca nuanta ta preferata poate dezvalui foarte multe despre tine? Psihologii au gasit cateva elemente comune la cei carora le place o anumita culoare. Iata ce defecte dezvaluie culoarea preferata? Ti se potrivesc? Culoarea preferata: Rosu Agresivitate, tendinta de a domina, intoleranta, brutalitate, temperament vulcanic, rebel, razbunator, cruzime, plictiseala.  Culoarea preferata: Portocaliu Superficial, dependent, autosuficienta, exhibitionist, pesimist, mandrie excesiva, lipsa sinceritatii. Culoarea preferata: Galben Spirit extrem de critic, supra-analitic, nerabdator, impulsiv, egoist, pesimist, complex de inferioritate, las, lipsit de compasiune, inselator. Culoarea preferata: Verde Materialist, indiferent,CItește mai departe


Turista lovită de fulger şi-a revenit

      Tânăra se află la Timişoara în stare stabilă şi comunică cu medicii. A suferit mai multe răni în urma fulgerului care a lovit-o şi doctorii au decis să o monitorizeze atent. Reamintim că turista din Ungaria, a fost lovită de un trăsnet, duminică după-amiază, în zona Lacului Bucura, din Masivul Retezat. Victima are 27 de ani şi se afla în Retezat împreună cu un grup de prieteni în locul de campare ce este amenajat în apropierea refugiului Salvamont. Salvamontiştii care asigură serviciul de permanenţă la refugiul BucuraCItește mai departe


Părintele Arsenie Boca, tot mai aproape de a fi canonizat

Minunile săvârșite de Părintele Arsenie Boca, atât în timpul vieții, cât și după moarte, au creat un adevărat fenomen în rândul credincioșilor. Deși încă nu a fost canonizat, tot mai mulți români cer așezarea acestuia în rândul Sfinților. Mitropolitul Ardealului, ÎPS Laurenţiu Streza, susţine că Biserica Ortodoxă Română nu se opune canonizării părintelui Arsenie Boca, cel supranumit de credincioşi „Sfântul Ardealului”. Mitropolitul Ardealului mărturiseşte, într-un interviu acordat Agerpres, că “ar fi cel mai fericit om din lume să poată să semneze şi el pe actul de canonizare”. ÎPS Laurenţiu StrezaCItește mai departe


Magistraţii l-au lăsat liber, iar acum verifică dacă măsura e legală

     Codruţ Măturar Norocel, tânărul care anul trecut, în Joia Mare, a omorât cu bolidul săi doi oameni care vroiau să traverseze strada, a scăpat de arestul la domiciliu. Magistraţii de la Curtea de Apel au stabilit măsura controlului judiciar, însă acum verifică dacă măsura este legală şi temeinică. Instanţa de fond l-a condamnat la trei ani şi jumătate de închisoare, dar Măturar Codruţ Norocel a contesat sentinţa, dosarul fiind pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia. La finele lunii iunie, magistraţii de aici au decis să înlocuiască măsuraCItește mai departe


Astăzi 20 iulie 2015, vor fi restricții de apă în localitatea Brad

         Se sisteaza furnizarea apei potabile in localitatea BRAD in data de 20.07.2015 intre orele 10:00 – 12:00 pe strazile : Horea, Closca, Oituz, Unirii, Ardealului, Zarand, Morii, M. Eminescu, pentru inlocuire robinet bransament str. Zefirului nr. 2   Apaprod isi cere scuze pentru disconfortul creat si va multumeste pentru intelegere.             [slideshow_deploy id=’13837′]


Bila neagra 20 iulie/ Primarul Danut Buhaescu

                BILA NEAGRĂ – Danut Buhaescu, primarul orasului Uricani, pentru ca, pentru prima dată în istoria acestui eveniment tradiţional în Valea Jiului, a schimbat data sarbatorii de pe muntele Tulisa, care prin  traditie se sarbatorea in ziua de Sf.Ilie, fără un motiv dezirabil, starnind astfel nemultumirea bastinasilor din zona, care au pus bazele acestei sărbători.


Galerie foto/ Bila alba 20 iulie/ PNL Valea Jiului

BILA ALBĂ – Organizaţiile PNL din Valea Jiului, pentru că omagiază, aşa cum se cuvine, eroismul ostaşilor români care au căzut pe aceste meleaguri în luptele din Marele Război pentru Unitatea României Mari, în cadrul tradiţionalului eveniment organizat pe muntele Tulişa, la Crucea Eroilor precum şi pentru modul în care apreciază efortul fruntaşului liberal Gheorghe Tătărăscu, cel care a pus piatra de temelie a dezvoltării economice şi sociale în Valea Jiului în perioada interbelică. Galerie Foto                            CItește mai departe


Înscrierea la Universitatea Petroşani s-a prelungit până joi

Deşi sesiunea de înscrieri pentru noul al universitar de la Universitatea din Petroşani trebuia să se încheie vineri, conducerea instituţiei de învăţământ de la Petroşani a decis să prelungească până joi, 23 iulie ora 13,00 data până la care mai pot fi depuse dosarele de înscriere pentru cei care doresc să urmeze cursurile de licenţă şi master ale facultăţilor din cadrul aceste Universităţi. Excepţie face programul de studii universitare de masterat pentru disciplina Topografie minieră informatizată şi cadastru, pentru care înscrierea şi proba de evaluare a cunoştinţelor de specialitate seCItește mai departe


Onor liberal la Tulişa, locul unde s-a scris cu sânge un capitol din istoria românilor

Respectul pentru istorie, pentru bravii înaintaşi ai neamului şi pentru momentele remarcabile din istoria românilor, fac parte din obligaţiile politice asumate de echipa liberalilor din Valea Jiului care-şi doresc astfel nu doar să constinuie construcţia PNL pornind de la exemplul acestor înaintaşi de frunte ai vieţii politice din România, ci şi demonstrează că momentele de cumpănă ale istoriei trebuie păstrate veşnic în memoria colectivităţilor. Şi în acest an, toţi liderii liberalilor din Valea Jiului, cărora li s-au alăturat şi alţi fruntaşi PNL din judeţul nostru cum ar fi, spre exemplu,CItește mai departe


STOP FUMAT! Ce se intampla in corpul tau daca te lasi de fumat acum!

                   Sunt persoane care se “lupta” ani de-a randul cu intentia de a renunta la fumat. Renunta o perioada, se apuca din nou de fumat, apoi iar renunta si tot asa. Altii dau vina pe stres, altii pe placerea de a fuma si nu se hotarasc deloc sa renunte la acest viciu.  Iata cativa pasi care iti pot fi de ajutor atunci cand vrei sa te lasi de fumat, potrivit Blisstree.com Care sunt cei mai importanti pasi atunci cand te lasi deCItește mai departe


Loteria fiscală: Care sunt bonurile câștigatoare la extragerea pentru luna iulie

                    Bonurile fiscale emise in data de 1 iunie, cu o valoare de 509 lei au fost desemnate castigatoare la extragerea Loteriei bonurilor fiscale de duminica. Aceasta este prima etapa a extragerii si urmeaza ca, dupa centralizarea bonurilor castigatoare, daca sunt mai mult de 100 care intrunesc datele extragerii, sa fie organizata cea de a doua extragere, pentru selectarea celor 100 de bonuri castigatoare. Conform reglementarilor din Legea nr. 166/2015, publicata in Monitorul Oficial nr. 460 din 25 iunie 2015, seCItește mai departe


Un hoţ lăsat în libertate de procurori a mai dat o spargere în timpul anchetei

                 Bărbatul de 22 de ani era cercetat pentru furt calificat şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Hunedoara a considerat că nu este necesar să fie reţinut. Astfel, procurorii au dispus măsura controlului judiciar față de bărbatul din municipiul Hunedoara. Numai că, în timpul controlului judiciar hoţul a mai dat două spargeri. „Aflându-se sub incidența măsurii preventive, acesta, în zilele de 8 si 9 iulie a.c., ar fi comis alte două infracțiuni de furt calificat”, arată poliţiştii. În cel din urmă Judecătoria DevaCItește mai departe


Lăsaţi fără prime de Ziua Energeticianului

                        Premieră negativă la Termocentrala Mintia, unde Ziua Energeticianului se va sărbători din câte se pare fără adaosuri salariale. Nu numai că nu sunt bani, dar nu s-a putut semna nici protocolul pentru acordarea acestor prime. Liderii Sindicatului “Muntele”, reprezentativ la nivelul Complexului Energetic Hunedoara, au venit la negocieri vineri dimineaţa, aşa cum era stabilit, însă discuţiile au fost blocate de prezenţa procurorilor DNA. În plus, sunt informaţii că nu există bani pentru plata acestor adaosuri salariale, iar înCItește mai departe