Onor liberal la Tulişa, locul unde s-a scris cu sânge un capitol din istoria românilor
Respectul pentru istorie, pentru bravii înaintaşi ai neamului şi pentru momentele remarcabile din istoria românilor, fac parte din obligaţiile politice asumate de echipa liberalilor din Valea Jiului care-şi doresc astfel nu doar să constinuie construcţia PNL pornind de la exemplul acestor înaintaşi de frunte ai vieţii politice din România, ci şi demonstrează că momentele de cumpănă ale istoriei trebuie păstrate veşnic în memoria colectivităţilor.
Şi în acest an, toţi liderii liberalilor din Valea Jiului, cărora li s-au alăturat şi alţi fruntaşi PNL din judeţul nostru cum ar fi, spre exemplu, preşedintele Consiliului judeţean Hunedoara, Adrian David şi deputatul PNL Carmen Hărău, au fost prezenţi la momentul comemorării eroilor căzuţi în luptele din Marele Război pentru Unirea Neamului Românesc, pe câmpurile de băzălie de pe plaiurile muntelui Tulişa de la Uricani.
Liderii PNL au depus coroane de flori la Crucea Eroilor, ridicată în memoria celor care şi-au dat viaţa pe aceste locuri, şi au participat cu evlavie la ceremoniilor organizate aici de autorităţile publice locale ale oraşului Uricani.
Mai mult, la monumentul ridicat în urmă cu câţiva ani tot la iniţiativa şi strădania unor liberali din Valea Jiului în memoria celui care a fost ofiţerul Gheorghe Tătărăscu, ostaş al Armatei Române în Primul Război Mondial şi, mai apoi, destoinic Prim Ministru al României şi fruntaş al PNL, delegaţia liberalilor hunedoreni a participat la o ceremonie specială, în cadrul căria au fost depuse coroane de flori la acest monument şi a fost oficiat un emoţionant Te Deum, ceremonia fiind urmată, în frumoasa tradiţie a locurilor, de o nedeie câmpenească.
„Sunt momente în care istoria vorbeşte mult mai mult despe liberalism decât putem să o facem noi, cei care astăzi duem mai departe exemplul marilor oameni politici români care au activat sub steagul liberal. Acest lucru l-am readus în atenţie şi la evenimentul de la Tulişa din acest an, când l-am omagiat pe cel care a fost ilustrul premier român Gheorghe Tătărăscu, de numele căruia se leagă multe din obiectivele care au generat dezvoltarea Văii Jiului, a regiunii Hunedoara şi a întregii Românii”, ne-a declarat Costel Avram, vicepreşedintele PNL Hunedoara cu atribuţii de coordonare a activităţii PNL în Valea Jiului.
[slideshow_deploy id=’17330′]