Hunedoreancă înşelată de un fals angajator
O femeie de 40 de ani din municipiul Hunedoara a rămas fără bani după ce a virat în contul unui escroc 60 de euro. Aceasta era şomeră şi a crezut în promisiunea celui care a înşelat-o, acesta din urmă promiţându-i un loc de muncă bine plătit.
„Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată de o femeie de 40 de ani, din municipiul Hunedoara, despre faptul că în data de 26.06.2015, în timp ce naviga pe internet, a citit un anunț despre locuri de muncă în străinătate și a sunat la numărul de telefon indicat, iar persoana care i-a răspuns a îndrumat-o să-i trimită suma de 60 de euro, pentru a ocupa unul din locurile de muncă disponibile. Femeia le-a relatat poliţiştilor că în data de 29.06.2015 a depus suma solicitată, dar nu a mai fost contactată și nici nu a mai putut găsi persoana care îi promisese că o va angaja”, arată anchetatorii din cadrul IPJ Hunedoara. Poliţiştii încearcă să-l prindă pe escroc şi au deschis un dosar penal pentru înşelăciune.
[slideshow_deploy id=’13837′]
Foto:jurnalul.ro