Manevră. “Firmele de casă” ale CEH şi-au asigurat la OSIM eligibilitatea la licitaţii sau monopolul

                       Partenerii tradiţionali de afaceri ai Complexului Energetic Hunedoara au reuşit să-şi asigure piaţa de desfacere a produselor. Şi-au înregistrat mărcile la OSIM şi asta indiferent că vorbim de plasă de sârmă, stâlpi, grinzi, susţineri mecanizate sau multe altele.
download (4)O manevră menită să le asigure eligibilitatea la licitaţii sau chiar monopolul pe piaţa de profil, spun cunoscătorii fenomenului. Din afacerile cu statul s-a câştigat mereu bine şi, chiar dacă acum Complexul Energetic Hunedoara traversează o perioadă dificilă din punct de vedere financiar, contractele sunt generoase. Una dintre firmele cu vechi relaţii comerciale în domeniul mineritului este Gerom Internaţional care, între 2007 și 2015, a câştigat peste 12o de contracte cu companiile miniere. De precizat că numai în acest an a primit un nou contract, de 300.000 de euro pentru stâlpii hidraulici necesari în subteran. Şi nu este singura societate membra a consorţiului GEROM, controlat de ex-prefectul de Hunedoara Aurelian Serafinceanu care s-a “abonat” la contractele pe bani publici. Ca să-şi asigure eligibilitatea la licitaţii, reprezentanţii firmelor controlate de Aurelian Serafinceanu și-au înregistrat produsele la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM). De ce a făcut-o, ne explică Michael Melczer, reprezentantul oficial al Gerom. “Ce am avut produse pe Gerom am procedat la înregistrarea lor înainte de anul 2000. E un mijloc de protecţie a documentelor şi documentaţiilor firmei, e absolut normal şi logic”, a declarat Melczer. Oficialul Gerom precizează că sunt elemente care le individualizează faţă de alte produse similare şi “de aceea au şi fost acceptate” şi vorbim despre aproape toate produsele Gerom.

Afaceri blocate de ministrul Industriilor

Gerom Internaţional are relaţii comerciale de ani de zile cu administratorul unităţilor miniere din Valea Jiului, indiferent cum s-a numit acesta, respectiv RAH, CNH, SNH ori, mai nou, CEH. Producator pentru o gamă largă de utilaje de tip minier, Gerom şi-a orientat afacerile mai ales către contractele cu banii statului, care au venit cu largheţe o bună perioadă de timp şi au adus sume considerabile în conturile afacerilor controlate de ex-prefectul judeţului Hunedoara, Aurelian Serafinceanu. Problemele financiare cu care se confruntă acum CEH s-au răsfrânt, însă, şi asupra relaţiilor contractuale dintre compania energetică şi Gerom Internaţional, iar societatea controlată de Serafinceanu şi-a cerut banii în instanţă. A fost prima societate care a cerut în instnaţa insolvenţa companiei energetice şi, chiar dacă la acest proces a renuntat, nu a renunţat la acţiunile care au ca obiect ordonanţa de plată.  De-a lungul vremii, afacerile dintre consorţiul de firme controlat de Aurelian Serafinceanu şi, la acea vreme, Compania Naţională a Huilei au fost subiectul mai multor investigaţii, din cauza modului în care se derulau şi a sumelor vehiculate. Fostul ministru al Industriilor si Resurselor, Dan Ioan Popescu, a fost primul care a tãiat în carne vie si, dupã accidentul de muncã de la Vulcan din august 2001 a decis interzicerea relatiilor comerciale cu firmele intermediare aflate în anchetã si respectiv dovedite a fi desfãşurat activitãti gen “cãpuşã”, printre care şi acum defuncta UMIROM, ori fosta GEROM INVEST SA, ambele membre ale grupului de afaceri Gerom. Numai că, după finalizarea anchetelor, consorţiul s-a întors în schemă, chiar dacă în continuare au existat o serie de probleme legate inclusive de calitatea produselor livrate unităţilor miniere din Valea Jiului.

Şi Marin Coltescu a trecut pe la OSIM

be8a8b15b18de367415c8c2856c806c5Aurelian Serafinceanu nu este singurul om politic – afacerist care a căutat “protecţie” la OSIM. Şi Marin Coltescu, fost preşedinte al PSD Vulcan a făcut la fel cu plasa de sârmă pe care o produce. De precizat că plasa de sârmă este folosită în construcții încă din secolul al XIX-lea şi nu este o invenţie a omului de afaceri din Vulcan.

Societatea lui Coltescu, Agroaliment SRL a fost înfiinţată în 1991,iar afacerile au mers nesperat de bine. Potrivit informaţiilor publice, firma lui Coltescu a furnizat ani la rând minelor din Valea Jiului plasă de sârmă, panouri sudate și lemn, dar a prestat şi diverse servicii.

Marin Coltescu recunoaşte că şi-a înregistrat produsele la OSIM dar spune că s-a lăsat condus de … un zvon. “A apărut un zvon după Revoluţie şi fugeau toţi producătorii să se înregistreze la OSIM ca să putem să participăm la licitaţii. Se spunea că ne vor condiţiona participarea”,a  declarat Coltescu.

Ultimele informaţii arată că numai în ultimii cinci ani de la Societatea Naţională de Închideri Mine, Complexul Energetic Hunedoara şi Compania Naţională a Huilei, firma deţinută de Coltescu ar fi câştigat contracte în valoare de peste 4 milioane de euro.

De precizat că sunt doar două expemple, poate cele mai elocvente raportat la nivelul  tranzacţiilor comerciale, însă nu sunt singurii oameni de afaceri parteneri ai CEH sau ai fostelor companii miniere care şi-au pus la adăpost, cu ajutorul înregistrărilor la OSIM, produsele şi şi-au asigurat piaţa de desfacere.

 



« (Știre anterioară)
(Următoarea știre) »