Un deţinut de la Bârcea Mare a evadat!
Un tânăr de 22 de ani, încarcerat la Penitenciarul Bârcea Mare pentru furt a fost liber câteva ore, după ce a decis să fugă de la punctul de lucru unde era repartizat. În septembrie urma să fie propus pentru liberare condiţionată, dar acum îşi va spori pedeapsa.
Misiuni ample de căutare au defsăşurat astăzi poliţiştii şi angajaţii Penitenciarului Bârcea Mare, după ce un deţinut în vârstă de 22 de ani a fugit de la punctul de lucru unde îşi desfăşura activitatea. Doar câteva ore a reuşit să fie liber, pentru că a fost prins şi readus în penitenciar. „În vederea capturării tânărului, au fost dispuse măsuri specifice în astfel de situaţii, respectiv: blocarea căilor de acces – posibile direcţii de deplasare, alarmarea personalului, trimiterea de urgenţă a mai multor echipe de căutare formate din personalul unităţii, precum şi cooperarea cu Inspectoratul de Poliţie Hunedoara şi Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Hunedoara”, a informat Penitenciarul Bârcea Mare. În cursul zilei de miercuri, tânărul a fost depistat pe raza localităţii Batiz şi adus în închisoare. Conducerea penitenciarului a dispus demararea unei anchete administrative, care să analizeze circumstanţele care au condus la producerea evenimentului.
Tânărul avea de ispăşit o pedeapsă de 4 ani si 4 luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. În data de 3 septembrie ar fi urmat să intre în analiza comisiei de liberări condiţionate şi avea şanse să aisă mai repede din penitenciar.
[slideshow_deploy id=’17448′]