Cum pot scăpa de executare silită debitorii cu credite în franci elveţieni sau euro

            Dacă debitorul apelează la câteva instrumente legale pe care le are la dispoziție, executarea silita începută cu privire la contractele de credit încheiate cu furnizorii de servicii bancare, în valuta CHF (franci elvețieni) și Euro, poate fi blocată, suspendată sau anulată.

images (9)

Contestația la executare este singurul mijloc prin care un debitor executat silit, poate să opună creditorului orice nemulțumire pe care o are cu privire la executarea silită pornită împotriva lui.

Atunci când discutăm despre punerea în executare a unui contract de credit, de la bun început există suspiciunea că însăși executarea silită poate să aibă grave probleme în ceea ce privește certitutinea sumei executate.

Astfel, art. 704 din noul Cod de procedură civilă arată că nulitatea executării silite apare pentru nerespectarea dispozițiilor privitoare la executarea silită însăși sau la efectuarea oricărui act de executare, cât și actele de executare subsecvente.

Art. 712 aceeași lege, arată la alin. 2 că, dacă nu s-a folosit procedura de lămurire a întinderii titlului executoriu, atunci, în raport de art. 714 alin 3, la instanța de executare se poate introduce o acțiune bazată pe dispozițiile art. 713 alin. 2, respectiv “În cazul în care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecatorească, se pot invoca în contestația la executare și motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlu executoriu, numai dacă legea nu prevede în legatură cu acel titlu executoriu o cale procesuală specifică pentru desființarea lui”.

[slideshow_deploy id=’17330′]

Sursa: avocatnet.ro