Mulţumiri publice pentru administratorul Cimitirului Central din Petroşani
Într-o perioadă în care cei mai mulţi funcţionari publici sunt arătaţi acuzator cu degetul şi nu puţini sunt cei care vorbesc despre aparatele mult supradimensionate ale primăriilor funcţie de necesităţile reale, un angajat al Primăriei Municipiului Petroşani primeşte mulţumiri publice pentru modul în care a înţeles să îşi facă treaba la locul de muncă şi pentru cum se comportă cu oamenii.
Este vorba despre Istvan Hodos, responsabilul Cimitirului Central din Petroşani, aflat în administrarea Primăriei Municipiului Petroşani. Hodoş ocupă acest post de aproape patru ani, mai precis de la sfârşitul lunii iulie 2011, iar faţa Cimitirului Central s-a schimbat în totalitate. Aleile sunt mai curate, iarba dintre morminte este cosită periodic, iar gunoiul este transportat la timp. Şi nu o spunem noi, cei chiar localnicii care au persoane dragi înmormântate aici. În plus, Istvan Hodos este apreciat şi pentru modul în care a înţeles să se comporte şi să vorbească cu cei care au nevoie de ajutorul lui. Unul dintre aceştia este Ioan Moldovan, din petroşani care a ţinut să-i mulţumească public administratorului Cimitirului Central. „Am avut o problemă cu un mormânt şi am apelat la ajutorul domnului Hodoş, care a sărit imediat să ajute. Încă aşa funcţionar public nu am găsit. Corect, punctual, serviabil. Vreau să-ia duc mulţumiri publice”, ne-a spus Ioan Moldovan. Şi nu este singurul mulţumti de activitatea angajatului Primăriei Municipiului Petroşani.
Potrivit oficialilor adminsitraţiei publice locale, Istvan Hodos are, la ora actuală în derulare mai multe proiecte care vizează Cimitirul Central din Petroşani. Primul face referire la menţinerea curăţeniei în cimitir şi chiar se face un apel la aparţinătorii celor înmormântaţi aici să dea o mână de ajutor şi să facă curăţenie pe morminte. Al doilea proiect aflat în derulare etse cartografierea şi împărţirea pe zone a incintei cimitirului. De asemenea se doreşte repararea drumului de acces, dar şi extinderea cimitirului care aproape a devenit neîncăpător.
Cimitirul Central din Petroşani are peste 100 de ani vechime.
[slideshow_deploy id=’17454′]