Începutul anilor ’90 scotea la iveală lucruri greu de imaginat. În Bihor, la Cighid, copiii cu handicap aşteptau moartea în camere fără geamuri, îmbrăcaţi în chiloţi, înţepeniţi de frig şi hrăniţi cu terci rânced. Cel care trebuia să fie pentru ei un loc de alinare a suferinţelor, un cămin-spital, a ajuns să fie un “Lagăr de exterminare”, un “Castel al Groazei”.

„A fost locul unde au murit peste 100 de copii pe parcursul a numai doi ani de funcţionare, în perioada comunistă.

Imaginile filmate de jurnaliştii nemţi stau mărturie la ceea ce a ajuns să se numească “Lagărul de exterminare al copiilor cu handicap”, căminul spital de la Cighid. Într-un frig tăios, copiii, unii dintre ei doar în chiloţi, îşi aşteptau moartea, slabi, înfometaţi, înghesuiţi în camere fără ferestre sau în cuşti, hrăniţi din când în când cu un terci rânced.

Azi, centrul de la Cighid nu mai funcţionează, dar supravieţuitorii, foştii angajaţi sau imaginile din aceea perioadă ne aduc aminte de lucrurile îngrozitoare care s-au petrecut acolo, de regimul groazei şi de sufletele a peste 100 de copiii condamnaţi la moarte. Este vorba despre copiii cu handicap, care au fost omorâţi de foame de foame, de frig, de boală şi de indiferenţă.

Ajungeau la Cighid copiii cu diagnostice grave, cu handicap sever, declaraţi irecuperabili de către comisiile medicale. Aici era destinaţia lor finală. Oricât de gravă era starea de sănătate nu erau trimişi niciodată la spital. Mureau lent, unul câte unul, singuri, fără căldură, mâncare, medicamente şi afecţiune.

Regimul i-a privit ca pe un rebut, ca pe o povară, ca pe ceva consummator de resurse. A făcut ceva pentru a scăpa de ei, i-a exterminate Puţini erau cei care ştiau de existenţa unor asemenea centre în România, cum era cel de la Cighid.

Acolo mortalitatea infantilă era de 50%, cea mai mare din Europa. În anul 1988 au murit 62 de copiii, iar cei mai mulţi au fost născuţi de mame eroine de la ţară care aveau încă 10 copiii acasă

“În 3 paturi erau şi 25 de copii. Nu stăteau culcaţi. Stăteau în ciump şi aşa dormeau toată noaptea. În frig. Sobă nu era, lumină nu era. Şobolanii lucrau şi într-adevăr îi mâncau de vii. Erau condamnaţi la moarte la Cighid”, este mărturia Elenei Toth, fostă infirmieră la Cighid.

Adevărul s-a aflat abia la 3 luni după căderea regimului communist, când reporterii de la Spiegel TV au pătruns în centrul groazei, au filmat şi au făcut publice acele imagini într-un documentar. Sunt imagini înfiorătoare: copii lăsaţi să zacă în propriile fecale, urlete şi sunetul obsesiv al paturilor ruginite ce se loveau de zidurile reci. În timpul iernii, copiii se înghesuiau unii în alţii ca să nu moară de frig, iar dimineaţa asistentele îi găseau acoperiţi de promoroacă.

Imaginile au fost făcute publice, iar pentru România a fost o mare lovitură în faţa întregii lumi.

Erau 120 de paturi şi în fiecare an 60 de suflete se stingeau, iar în locul lor veneau alţii. În total au murit 137 de copiii. Jurnaliştii nemţii spuneau în documentarul prezentat că la Cighid au găsit unul dintre cele mai turlburătoare locuri din Europa.

[slideshow_deploy id=’1053′]

sursa:voceatransilvaniei.ro