Centru de informare turistică şi la Uricani
Până la finalul acestui an, oraşul Uricani urmează să devină cea de-a doua localitate din Valea Jiului (după Petroşani) în care va funciona un Centru de informare tristică realizat de ministerul de resort cu fonduri de la Uniunea Europeană.
Astăzi, la Uricani, a avut loc conferinţa de lansare oficială a proiectului care are ca obiectiv crearea Centrului Naţional de Informare şi Promovare Turistică (CNIPT) din Oraşul Uricani şi dotarea corespunzătoare a acestuia, în scopul creşterii numărului turiştilor care vizitează această zonă, şi conectarea acestuia la reţeaua naţională de centre de informare şi promovare turistică. Pentru realzarea acestui obievtiv, Ministerul Dezvoltării Regionale a calculat un buget totoal de 626.415,12 din care valoarea eligibilă nerambursabilă din FEDR este de 536.374,47 lei, valoare eligibilă nerambursabilă din bugetul naţional este 45.286,46 lei iar cofinanţarea eligibilă a Beneficiarului se ridică la 11.870,63 lei.
Potrivit primaului oraşului Uricani, Dănuţ Buhăescu, în cadrul acestui proiect se vor executa lucrări de construcţie şi amenajarea unei clădiri în oraşul Uricani, cu o suprafaţă construită de 52,93 mp, în care se vor crea următoarele funcţiuni: spaţiu standuri – cu o suprafaţă utilă de 8.23 mp, spaţiu informare – cu o suprafaţă utilă de 34,94 mp şi spaţii anexe.
„Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică din Oraşul Uricani va fi dotat cu mobilier specific, echipamente IT şi dotări exterioare şi, de asemenea, va dispune de personal de specialitate (2 persoane) pentru funcţionarea acestuia, conform normelor metodologice privind acreditarea centrelor naţionale de informare şi promovare turistică. Baza de date şi site-ul propriu de promovare şi informare al CNIPT care se vor crea în cadrul proiectului vor fi conectate la sistemul naţional integrat cu acces on-line pentru colectarea şi diseminarea informaţiilor turistice, ce va fi realizat de autoritatea publică centrală pentru turism. Prin intermediul CNIPT din Oraşul Uricani se vor oferi turiştilor servicii şi pachete cu programe specifice – oferte proprii, trasee turistice existente, materiale de promovare şi informare (hărţi, pliante, broşuri, CD-uri), informaţii despre obiective turistice naturale, cultural-istorice, posibilităţi de cazare şi de servire a mesei, restaurante, structuri de primire (hoteluri, moteluri, pensiuni, vile, campinguri), precum şi o bază de date computerizată în care aceştia pot găsi orice informaţie legată de zona turistică a munţilor Retezat”, explică primarul Buhăescu.
Turiştii vor putea beneficia de serviciile acestui nou Centru de informaţii turistice din Valea Jiului cel târziu la ata de 29 decembrie 2015.
[slideshow_deploy id=’17636′]