A găsit o modalitate de a nu muri de foame, fără să cerşească sau să bată pe la uşa autorităţilor pentru ajutor, deşi într-o oarecare măsură ar putea fi îndreptăţit să facă acest lucru.

      Un pensionar pasionat de artizanat a muncit o viaţă întreagă la fostul RAGCL din Petroşani, iar după pensie s-a gândit să acorde mai mult timp pasiunii sale, aceea de a lucra lemnul. La început a făcut câteva cozi pentru sapele vecinilor, pentru mături şi alte unelte agricole, ca mai apoi să treacă la confecţionarea diferitelor obiecte necesare în bucătărie. Bărbatul a văzut că se descurcă şi chiar că este profitabil, atât cât să-şi mai rotunjească veniturile şi s-a pus pe treabă. Face de la linguri de lemn, furculiţe şi alte obiecte până la garnituri întregi de mobilă de grădină. Marcel Buruiană, meşterul de ocazie, a resimţit şi el sărăcia care a cuprins majoritatea familiilor din Valea Jiului. Obiectele confecţionate de el nu mai au “trecere”, deşi bătrânul a încercat să le vândă la preţuri cât mai mici. Din acestă cauză bărbatul şi-a “restrâns” activitatea, preferând să mi cioplească doar linguri de lemn şi câte o coadă de coasă sau lopată. Bărbatul stă de dimineaţa până seara pentru a-şi vinde marfa şi câştigă cel mult 20-30 de lei pe zi, dar este mulţumit şi cu atât. Nu este obişnuit să ceară ajutor de la vecini sau copii şi, cu toate greutăţile, meşterul spune că mai bine rabdă de foame decât să fure sau să cerşească.

[slideshow_deploy id=’17330′]