Dan Marinescu, desemnat responsabil pentru energia provenita din carbune in cadrul Comisiei Nationale de Energie a PNL

 

           Chiar dacă este perioada vacanţelor, un grup de tehnocraţi lucrează intens la Strategia Energetica Nationala  care sa fie conforma cu programul Energy Union emis de UE.

1531587_686576658031674_2114758277_nLegat puternic de Valea Jiului, Dan Marinescu, cel care a fost ales in Congresul TNL din 2013 ca si presedinte al Comisiei Nationale de Specialitate pe Energie, face acum parte si din Comisia Nationala de Energie a seniorilor unde, in cadrul unui grup de lucru pe domeniu, a fost desemnat sa conduca grupul de energie pe baza de carbune in cadrul caruia se vor elabora solutii ce vor face parte din programul de Securitate Energetica Nationala.

“Sunt mandru ca am fost propus si desemnat in aceasta pozitie mai ales ca aceasta propunere a venit din partea domnului Teodor Chirica, un  tehnocrat recunoscut pe plan international in sectorul energetic in special in domeniul nuclear, cu o vasta experienta  nationala si internationala care acum se ocupa de afaceri europene la Bruxelles pentru statul roman. Acest fapt ma obliga sa acord o importanta deosebita  responsabilitatilor pe care le am. Le multumesc celor care au avut incredere in mine si sunt convins ca vom elabora un material bun si eficient in acest domeniu deoarece din acest grup fac parte oameni valorosi cu o vasta experienta in domeniul energetic. Nu ascund faptul ca sunt mandru pentru ocazia deosebita de a lucra cu asemnea oameni  de la care am multe de invatat si alaturi de care voi creste profesional”, a declarat Dan Marinescu. Acesta nu a oferit detalii in legatura cu programul de lucru limitandu-se la a spune ca in momentul in care va fi elaborat si aprobat acesta mai mult ca sigur va fi facut public. Dan Marinescu este unul din cei mai tineri membrii  ai CNR-CME (Consiliul National Roman al Consiliului Mondial al Energiei) şi a ajuns în această poziţie in urma unei recomandari a unui om pe care subliniază că il stimeaza foarte mult. “Da, este adevarat ca fac parte de asemenea dintr-un grup de lucru in domeniul energetic in cadrul CNR-CME al carui membru sunt si  unde am ocazia sa lucrez alaturi de somitati nationale si internationale in domeniul energetic. Am ajuns aici in urma depunerii unei cereri de membru la recomandarea  coordonatorului stiintific de la doctorat, acad. prof.uni.dr.ing. Nicolae Ilias un om pe care eu il stimez si caruia ii multumesc pentru ajutorul acordat pana acum in formarea mea profesionala si nu numai.”

Marinescu a câștigat postul de director de proiect în cazul investiției ce se implementează la Paroșeni (instalația de desulfurare si slam dens) în 2012, în urma unui concurs.

Dan Marinescu a mai lucrat la Paroșeni, în perioada 2004-2007, la firma japoneză Hitachi, contribund la construirea și punerea în funcțiune a celui mai nou grup din țară, grupul IV care are o putere de 150 MW. Tânărul energetician a mai lucrat în cadrul a două multinaționale Alstom Power și IDERCO Insignia cu Tecnimont Italia, contribuind la construcția și punerea în funcție a mai multor instalații de desulfurare, în mai multe colțuri ale lumii. Indirect, Marinescu a contribuit și la proiectul de desulfurare de la Rovinari.

Marinescu sustine continuitatea energiei pe carbune din Romania afirmand ca aceasta este singura care la ora actuala asigura stabilitatea Sistemului Energetic National si prin urmare trebuie gasita o solutie de mix energetic profitabil pentru Romania si pentru Securitatea Energetica Nationala.

“Mixul energetic s-a modificat în timp în funcţie de evoluţia capacităţilor de producţie şi a resursele energetice folosite (fosile şi hidro; fosile-hidro-nuclear; fosile-hidro-regenerabile).

Mixul energetic existent în momentul creării pieţei de energie electrică nu a permis realizarea unei concurenţe reale, pe baza căreia piaţa de energie electrică să-şi atingă scopurile pentru care a fost creată. Este un moment crucial în care mixul energetic optim să fie stabilit prin noua strategie energetică, care să permită funcţionarea eficientă a pieţei de energie electrică, funcţionarea eficientă şi sigură a SEN, pentru susţinerea creşterii economice şi a nivelului de trai. Actualul mix energetic rezultat în urma restructurării sectorului energetic a condus la o funcţionare ineficientă a pieţei de energie electrică, cu efecte majore asupra funcţionarii SEN, a creşterii economice şi a nivelului de trai. Tinand cont de capacitatea de productie a Romaniei la ora actuala in jur de 17500 MW/h si cu un consum intern maxim inregistrat in jur de 9000 MW/h la ora de varf este clar ca trebuie sa investim si in liniile de transport a energiei catre tarile vecine facand astfel din Romania cel mai mare si cel mai important jucator pe piata energetica balcanica si chiar din S-E Europei. Mai tarziu cand se va stabili o piata energetica unica europeana Romania are toate premisele unui jucator cu un rol foarte important in UE pe piata energetica dar pana atunci trebuie sa-si asigure o strategie energetica interna durabila si sustenabila pentru a fi un important jucator regional si prin urmare din aceasta nu trebuie sa lipseasca energia pe baza de carbune”, este de părere Dan Marinescu.

 

[slideshow_deploy id=’17448′]