Minerii nu vor mai fi plătiţi în regie

     Adio, plată în regie pentru minerii Văii Jiului. Cât muncesc, atât vor cştiga pentru că se reintroduce plata în acord. Acest aspect este cuprins în noul Contract Colectiv de Muncă, negociat de sindicate şi administraţia Complexului Energetic Hunedoara.

valeaj

Altfel spus, angajaţii vor fi plătiţi în funcţie de realizări şi nu vor mai avea indicele de producţie (n.r. aşa numitul „k”) unitar indiferent de producţia realizată. Şi acesta nu este singurul beneficiu restrâns, existând o serie de alte bonificiaţii care vor fi anulate sau diminuate. Încă din timpul negocierilor conducerea companiei energetice a anunţat partenerii de dialog social că nu pot fi păstrate toate drepturile prevăzute în vechiul CCM pe motiv că nu are fondurile ncesare, bugetul CEH luat în calcul fiind calculat ca unul pe minus, la fel ca şi anul trecut.

Preconizatele tăieri de bonificaţii i-au nemulţumit pe angajaţi. O parte a eneregticienilor de la Termocentrala Mintia sunt decişi ca luni să o ia din nou de la capăt cu protestele, tocmai din cauză că ar putea pierde unele drepturi salariale şi se gândesc chiar să vină la Petroşani, la sediul CEH, pentru a protesta.

De precizat că noul CCM nu a intrat încă în vigoare, asta pentru că nu are încă avizul CA al CEH, în timp ce vechiul CCM şi.a pierdut valabilitatea începând cu data de 1 august.

[slideshow_deploy id=’18375′]