Barajul Valea de Peşti intra în reparaţii/ Surse alternative pentru alimentarea cu apă a populaţiei

                    Intrarea în reparaţii a Barajului de la Valea de Peşti, care va fi golit aproape complet, pune la lucru, la capacitate maximă, cele patru staţii de tratatare a apei ale ApaServ Valea Jiului SA.

pestiBarajul de la Valea de Peşti, care asigură alimentarea cu apă a localităţilor din vestul Văii Jiului, intră în reparaţii, iar apa va scădea pntru a putea permite demararea lucrărilor de schimbare a vanelor.  Cei care trebuie să se reorienteze sunt reprezentanţii furnizorului de servicii de apă şi canal, ApaServ Valea Jiului SA. “Sperăm ca sursele de apă alternative să ne ajute să funcţionăm la capacitate normală şi important este să avem în funcţiune la parametrii optimi toate cele 4 staţii, respectiv Taia, Braia, Zănoaga şi Valea de Pești, să le putem regal între ele. Una fără alta nu se poate. Trebuie să reabilităm şi staţiile de la Taia şi Zănoaga, aşa încât să putem să asigurăm non – stop apă populaţiei, fără nicio problemă”, a declarat directorul SC ApaServ Valea Jiului SA, Costel Avram. Până acum nu au fost probleme, iar canicula nu a afectat Valea Jiului din punct de vedere hidrografic, asta deşi în ultima perioadă temperaturile au fost crescute, iar precipitaţiile aproape nesemnificative.

Funcţionează din 1973 fără întrerupere

 Pus în funcţiune în urmă cu 40 de ani Barajul Valea de Peşti, care are o înălţime de 56 de metri, a fost ridicat din anrocamente şi etanşat în amonte cu o mască din beton asfaltic. Din 1973, de când a fost dat în folosinţă, barajul nu a fost golit niciodată, deşi de câţiva ani prezintă fisuri, care trebuie neapărat remediate. Deşi  administratorii construcţiei sunt de părere că lucrările de reparaţii sunt absolut necesare, iar efectuarea unor reabilitări măcar în casa vanelor din baraj reprezintă o prioritate, investiţia cifrată la trei milioane de euro, a fost tergiversată ani de zile. S-au făcut studii de specialitate şi barajul în sine nu prezintă nici un pericol, cel puţin în acest moment, dar sunt probleme serioase la cele două vane de fund  – una de golire, iar cea de a doua de siguranţă – care asigură golirea barajul.

Cu o lungime la coronament de 237,5 metri şi o lăţime de 6,35 de metri, Barajul Valea de Peşti  asigură alimentarea cu apă potabilă  pentru populaţia din Uricani, Lupeni, Vulcan, Aninoasa şi o parte din Petroşani, dar are şi rol de alimentare cu apă a obiectivelor industriale din Valea Jiului. Datele tehnice arată că  lacul de acumulare de la Valea de Peşti are un volum de 4,5 milioane de metri cubi de apă şi are un luciu de apă de 25 de hectare. Bazinul hidrografic al barajului este de 31 de kilometri pătraţi, în timp ce lacul are o adâncime maximă de 53 de metri şi o lungime de doi kilometri. Iniţial, la construcţia lui, barajul a fost gândit şi pentru atenuarea viiturilor, însă din cauza fisurilor apărute în timp, acest rol este mai mult teoretic decât practic.

 

[slideshow_deploy id=’13842′]

 



« (Știre anterioară)