Veşti bune pentru pensionarii mineri
Consiliul Concurenţei a avizat favorabil documentaţia de modificare a schemei ajutorului de stat pentru închiderea minelor necompetitive, din cadrul Societăţii Naţionale de Închideri Mine Valea Jiului, cu încadrarea în politicile economico-bugetare şi financiare ale statului român.
În acest sens, senatorul Haralambie Vochiţoiu a ţinut să aducă la cunoştinţa cetăţenilor din Valea Jiului, că pensionarii mineri vor beneficia în continuare de aceleaşi facilităţi pe care le-au avut până la finele anului 2014.
Acest fapt a fost posibil prin implicarea mai multor personalităţi ale judeţului Hunedoara.
Alături de senatorul Haralambie Vochiţoiu şi-au adus aportul, deputatul Laurenţiu Nistor şi directorul general al SNIMVJ, Aurel Anghel care au beneficiat de sprijinul direct al ministrului energiei, Andrei Gerea.
Prin implicarea factorilor decidenţi, un număr de 9987 de pensionari mineri îşi vor păstra facilităţile până în anul 2019, însemnând un efort financiar de 1.169.239 lei, structurat pe două componente: ajutor de stat pentru închidere, în valoare totală de 784.094 lei şi ajutor pentru suportarea costurilor excepţionale, în valoare totală de 385.145 lei.
Impactul asupra comunităţii este unul simţitor deoarece, celor 9987 de pensionari mineri li se mai adaugă 1678 de salariaţi activi ai SNIMVJ care, conform primei componente a ajutorului de stat, vor beneficia de măsuri de protecţie socială (reconversie profesională şi plăţi compensatorii).
Alături de senatorul Văii Jiului, la conferinţă a fost prezent şi Ioan Hortopan, preşedintele Ligii Pensionarilor Mineri din Valea Jiului, care a ţinut să mulţumească tuturor pentru susţinere şi implicare . Împreună au contribuit la veştile bune pe care le primesc pensionarii şi nu numai.
[slideshow_deploy id=’13836′]