Ziua Minerului sărbătorită altfel la Peștera Bolii

            În fiecare an, Valea Jiului sărbătorește Ziua Minerului, iar data de 6 august, la care îi celebrăm pe toți cei care trudesc în subteran, e una plină de semnificații istorice. Pentru această zonă, greu încercată de problemele sociale apărute în urma restrângerii acestui sector de activitate, mineritul continuă să rămână reperul în jurul căruia oamenii de aici își privesc viitorul, așa că Ziua Minerului e una a întregii comunități.

afis pestera bolii (Large)

Anul acesta, Televiziunea Regională KAPITAL TV din Petroșani și site-ul hd365.ro vă invită la o altfel de sărbătoare, care are loc chiar în subteran și care îl readuce în atenția publicului pe unul dintre cei mai importanți scriitori români ai secolului trecut, care a muncit în abatajele minei Petrila. ”Am ales un alt fel de a-i celebra pe mineri pentru că oamenii aceștia merită mai mult decât o serbare cu mici și bere, așa că l-am invitat în subteranul Peșterii Bolii pe actorul Zoltan Butuc, cel care a devenit vocea lui Ion Dezideriu Sîrbu pe un audiobook ce reunește cele mai frumoase Povestiri Petrilene, din volumul cu același nume. Credem că Sîrbu, care a fost cel mai bătrân vagonetar de la mina Petrila atunci când regimul comunist nu l-a mai lăsat să scrie, va fi o prezență binevenită în galeria de la Peștera Bolii, iar happeningul lui Zoltan Butuc le va da ocazia celor prezenți să cunoască îndeaproape lumea plină de farmec și încărcată de legende pe care o găsim în Povestirile Petrilene”, a declarat Cornel Pintea, managerul KTV și hd365.ro.

Lansarea audiobook-ului ”Vechi povestiri minerești” și happeningul marca Zoltan Butuc vor avea loc în Peștera Bolii, situată la șase kilometri de Petroșani, joi, 6 august, de la ora 14. Evenimentul este organizat cu sprijinul Asociației de Ecologie Petroaqua, care administrează peștera.

   Despre Zoltan Butuc

Actorul Zoltan Octavian Butuc s-a născut la 02 iulie 1969, in Braşov, a absolvit Şcoala Populara de Artă din Braşov, la clasa de teatru a profesorului Ion Jugureanu și în 1995 termina Institutul de Artă Teatrală și Cinematografie din Bucureşti.

În 1993 i se decerna premiul pentru debut al UNITER pentru rolul din spectacolul ”Ora lynxului” de Per Olov Enquist, jucat la Teatrul Odeon. A jucat în spectacole la Teatrul Bulandra, Theatrum Mundi sau Teatrul Act, dar și în spectacole de teatru radiofonic. Pe marele ecran a debutat în pelicula Prea târziu (1996), regizată de Lucian Pintilie, după un roman de Răsvan Popescu. Filmările au avut loc în Valea Jiului, unde Zoltan a intrat pentru prima dată într-o mină.

Audiobook-ul ”Vechi povestiri minerești” a fost înregistrat în primăvara acestui an, după ce Zoltan Butuc a primit de Crăciun, din partea unui prieten din Petrila, cartea Povestiri Petrilene, de Ion Dezideriu Sîrbu. Vocea profundă a lui Zoltan găsește inflexiunile și tonul perfect pentru a pune în scenă câteva dintre povestirile petrilene, iar oralitatea deosebită a scriitorului e pusă de minune în valoare de talentul cu care Zoltan Butuc interpretează textul, pentru că ar fi prea puțin să numim lectură ceea ce face el.

 

 

 

[slideshow_deploy id=’13835′]



(Următoarea știre) »