Update Accident! Medicii trebuie să stabilească dacă era băut profesorul Radu Sorin
Radu Sorin, profesor în cadrul Universităţii din Petroşani, dar şi un membru PSD de seamă din Valea Jiului, a fost implicat într-un accident rutier ce a avut loc în această seară, în zona de centru a municipiului. Radu Sorin a ieşit singur din autoturism şi a fost rănit uşor la o mână, însă şeful Poliţiei Petroşani, cms. Titel Brăgaru, aflat la faţa locului, a declarat că profesorul n-a păţit nimic.
Pe de altă parte, Radu Sorin a ajuns la UPU din cadrul spitalului din localitate, pentru investigaţii medicale. Totodată, acestuia i-au fost recoltate probe biologice pentru a se stabili dacă se afla sau nu sub influenţa băuturilor alcoolice. În curtea Spitalului de Urgenţă Petroşani s-au strâns mai mulţi membri ai PSD Petroşani. „Ciuperca” din Piaţa Victoria cum este numit punctul de informare turistică, urma să funcţioneze de săptămâna viitoare. Clădirea abia a fost finalizată şi încă nu se făcuse inaugurarea ei, dat fiind faptul că municipalitatea Petroşani a aşteptat să se finalizeze şi procedurile de angajare a personalului de specialitate. Săptămâna viitoare ar fi urma să se facă inaugurarea, însă aceasta va fi amânată până când se vor finaliza reparaţiile.
[slideshow_deploy id=’17454′]
Foto:Maximilian Gânju; Iulian Opris; Daroni Marius