Încă o pomană electorală pentru pensionari
In opinia inițiatorului, măsura ar fi necesară pentru a se evita specula și evaziunea fiscală pe acest segment, pentru că mulți pensionari – din cauza vârstei înaintate și a sărăciei – nu se mai plimbă cu trenul și își vând cupoanele la prețuri derizorii, îmbogățindu-i pe speculanți.
O nouă bulibășală
Potrivit Legii nr. 147/2000 privind reducerile acordate pensionarilor pentru transportul intern, această categorie de persoane încadrate în „ sistemul asigurărilor sociale de stat, din sistemul de pensii și asigurări sociale pentru agricultori, precum și pensionarii din celelalte sisteme proprii de asigurări sociale beneficiază anual de 6 călătorii simple cu reducere de 50% din tariful stabilit pentru călătoriile la trenul de persoane clasa a II-a, la transportul intern în comun”.
Prin Ordonanța de Urgență a Guvernului Adrian Năstase, nr. 71/2004, pensionarii care nu și-au folosit cupoanele de tren au fost în drept să primească în compensație alimente, începând cu 2005. Motiv din care se pune întrebarea, ce vor primi respectivii dacă legea se adoptă, alimente sau bani? Că dacă e să se acorde bani, trebuie abrogată OUG cu pricina.
Proiect de lege reșapat
Un proiect de lege similar cu cel al senatorului Cordoș a mai fost publicat pe site-ul Ministerului Muncii în urmă cu mai bine de 7 (șapte) ani, adică în iunie 2008. Dar peste el s-a pus praful, deoarece președintele Traian Băsescu nici n-a vrut să audă de astfel de facilități, de vreme ce el se pregătea să taie pensile și salariile.
În situația în care proiectul reșapat va fi promulgat, rămâne ca prin norme metodologice să se stabilească cuantumul cupoanelor, precum și procedurile pe care trebuie să le îndeplinească pensionarii. Și asta cât mai repede, că la anul vin alegerile legislative. Oricum ar fi, această categorie de persoane va trebui să depună la Casa de pensii un dosar, conținând cel puțin: 1. Cerere de acordare a bănuților; 2. Copie după cartea de identitate; 3. Copie a deciziei de pensionare sau talonul de pensie; 4. Tichetele de călătorie neutilizate; 5. Declarație pe propria răspundere din care să reiasă că nu beneficiază de aceeași facilitate din mai multe sisteme de pensie.
[slideshow_deploy id=’18378′]
Sursa:https://www.ziuanews.ro/