Scutiţi de plata telescaunului, pentru Nedeia Troiţei din Parâng
Toţi cei care vor urca la Nedeia Troiţei din Parâng vor fi scutiţi de plata biletului la telescaun. Asta pentru a veni în întâmpinarea celor care vor să participe la această manifestare tradiţională.
Proiectul de hotărâre de consiliu a fost iniţiat de consilierii locali PNL, partid care şi organizează această manifestare, devenită deja tradiţională. „În fiecare an, în data de 15 august, sunt aşteptaţi la munte un număr mare de oameni dornici să afle din tainele păstrate de băstinaşi din cele mai vechi timpuri, cu ocazia Nedeii Troiţei, Cum a fost denumită adunarea câmpenească ce vesteşte perioada în care se adună grânele.Troiţa din Parâng a fost ridicată pentru a cinsti memoria iubitorilor de munte, într-un loc în care, din vremuri neştiute, localnicii petreceau de Sfânta Maria”, au explicat iniţiatorii.
De precizat că anul acesta liberalii au decis să nu implice de loc bugetul local sau judeţean, aşa cum s-a întâmplat anul trecut, şi să organizeze singuri Nedeia Troiţei, la se apreciază că vor lua parte sute de oameni. Vor fi pregătite bucate tradiţionale pentru cel puţin 450 de participanţi, care sunt aşteptaţi la agapă.
O manifestare devenită deja tradiţională, pe care liberalii o respectă cu sfinţenie an de an. Anul acesta este cea de a noua ediţie, iar Organizaţiile PNL Petrila şi Petroşani vor să ducă tradiţia mai departe. “Anul acesta organizăm o masă cu produse tradiţionale pentru 450 de persoane. Începuturile acestei manifestări au fost puse de fostul director al CNH, Daniel Surulescu şi noi vrem să continuăm această manifestare, să nu se piardă, însă nu vrem să implicăm banul public. Din acest motiv am decis să sponsorizăm noi această acţiune, să ducem tradiţia mai departe, aşa cum liberalii duc mai departe şi nedeia tradiţională de la Tulişa, din Uricani”, spunea Costel Avram, coordonatorul organizaţiilor PNL din Valea Jiului. Nedeia Troiţei din Parâng va avea loc, ca în fiecare an, de Sfânta Maria, în data de 15 august. În 2013 tradiţia sărbătorii a fost la un pas să fie întreruptă, din cauza lipsei de finanţare şi, in extremis a fost salvată de PNL, dar atunci momentul a fost marcat doar prin depuneri de coroane. Anul trecut s-a implicat financiar atât Consiliul Judeţean Hunedoara, care a alocat suma de 2.500 de lei pentru organizarea tradiţională a petrecerii populare, cât şi Primăria Municipiului Petroşani, care a venit în completare cu încă 1.500 de lei. Edilii din Petroşani au vrut să contribuie şi în acest an cu suma de 2.000 de lei pentru Nedeia Troiţei, pentru finanţarea unor manifestări organizate în parteneriat cu Asociaţia „Mândra” a cabanierilor din Masivul Parâng, dar proiectul a fost retras de pe ordinea de zi înainte şedinţei de consiliu local chiar la solicitarea celor de la PNL care au considerat că este bine ca acţiunea să fie continuată tot de organizaţiile PNL din Valea Jiului, mai ales a celor din Petroşani şi Petrila, şi să nu mai existe niciun fel de implicare a banului public.
[slideshow_deploy id=’19376′]