Atenţie, se închide drumul spre Sarmizegetusa Regia!
Drumul de acces spre cetatea de la Sarmizegetusa Regia va fi închis şi asta pe fondul lucrărilor de reablitare a celor 18 kilometri ai drumului judeţean dintre satul Costeşti şi situl UNESCO.
Constructorii trebuie să finalizeze lucrarea până la finele acestui an şi deja a fost emis ordinul de începere al lucrărilor. Măsura de închidere a acestei artere de circulaţie are la bază nevoia de urgentare a lucrărilor. De suferit, însă, nu au doar turiştii, ci şi localnicii din satul Grădiştea de munte şi cătunele din zonă, însă oficialii CJ Hunedoara spun că pentru ei şi pentru agenţii economici din zonă vor fi căutate soluţii, astfel încât să le fie permisă folosirea tronsonului rutier. Proiectul de modernizare a DJ 705 A este finanţat din fonduri de la Uniunea Europeană, prin Programul Operaţional Regional 2007 – 2013. Constructorii au termen ca până la finalul acestui an să finalizeze lucrările de modernizare a tronsonului rutier. Şi celălalt tronson al Drumului judeţean 705 A, între Orăştie şi Costeşti, a fost inclus într/un proiect de modernizare, pentru care cei de la Consiliul Judeţean Hunedoara speră să obţină finanţare prin Programul Operaţional Regional 2014 – 2020, Axa 6, imbunătăţirea infrastructurii rutiere de importanţă regionala.
[slideshow_deploy id=’13837′]