Doi bătăuşi din Aninoasa s-au muşcat precum câinii
O bătaie între doi bărbaţi din Aninoasa, care aveau de împărţit doar câteva puncte de vedere contare, a degenerat necesitând intervenţia Poliţiei locale şi a Ambulanţei.
Reprezentanţii celor două instituţii s-au declarat însă şocaţi de modul în care cei doi bătăuşi au înţeles să-şi facă dreptate. Astfel, coordonaorul acţiunii cu numărul 68 a Poliţiei Locale din Aninoasa descrie scenele de groază astfel: „Multe mi-au fost date să fie văzute în cei 10 ani de activitate, însa interventia nr. 68 din acest an, ceea ce am găsit la faţa locului depăşeşte orice închipuire. Două persoane care au avut de împrărţit păreri contrare s-au luat la bătaie şi a fost necesar să-i despărţim. Nu ar fi ceva neobişnuit în asta, însă după despartirea acestora, pe corpurile lor, pe lângă vânătăile şi escoriaţiile specifice, au fost foarte vizibile urmele lasate de câteva muşcături atât de violente, încât inclusiv echipajul Ambulanţei a fost dea dreptul şocat.”
[slideshow_deploy id=’17330′]