Liber la serul antiviperin
Spitalele care nu au suficiente doze de vaccine antiviperin pot să-l achiziționeze de la Compania Națională UNIFARM SA.
Ministerul Sănătății a fost informat de către distribuitorul național că au fost achiziționate 150 de fiole de ser antiviperin.
Serul a fost testat și autorizat de către Agenția Națională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale și poate fi distribuit, în urma comenzilor ferme venite din partea spitalelor.
Din datele de până acum, în judeţul Hunedoara nu ar exista probleme privind lipsa acestui ser, mai ales în unităţile medicale situate în zonele de risc. Spitalele la care se găseşte serul antiviperin sunt cele din Deva, Hunedoara, Haţeg, Orăştie, Petroşani, Lupeni şi Vulcan. Pe teritoriul judeţului trăieşte vipera comună, muşcătura acesteia impunând efectuarea tratamentului cu ser antiviperin.
Ca măsuri de prevenire, specialiştii recomandă turiştilor care urcă pe traseele montate să poarte bocanci de munte, chiar dacă afară temperaturile de afară sunt ridicate. De asemenea, este bine ca turiştii să fie atenţi pe unde calcă şi să nu ridice de la sol pietre mari pentru că sub ele s-ar putea afla un şarpe. În cazul în care se intră într-o zonă cu vegetaţie înaltă, oamenii sunt sfătuiţi să lovească uşor plantele cu un băţ, pentru că în acest mod şerpii se vor speria şi se vor îndepărta de acel loc.
Anul trecut, şase persoane au fost muşcate de şerpi în judeţul Hunedoara, dintre care trei au fost muşcături de vipere.
[slideshow_deploy id=’13842′]