Stresul l-a doborât/ Directorul Minei Uricani a ajuns la spital
Directorul Sucursalei Mina Uricani, Pavel Dreghici – Vasile, a ajuns, joi, la Spitalul din Uricani, după ce s-a simţit rău.
Sunt surse care vorbesc despre faptul că în ultima perioadă s-a pus foarte multă presiune pe directorul SM Uricani care ar fi condus la agravarea afecţiunilor de care suferea. Pe de o parte sunt nemulţumirile minerilor, care au răbufnit în urmă cu aproape o săptămână, iar pe de altă parte vorbim despre verificările declanşate la această unitate minieră de conducerea Societăţii Naţionale de Închideri de Mine Valea Jiului ce vizează mai multe aspecte.
Aurel Anghel, directorul general al Societăţii Naţionale de Închideri Mine Valea Jiului, de care aparţine Mina Uricani, a confirmat faptul că Pavel Dreghici – Vasile s-a prezentat, joi, la Spitalul Municipal , din cauză că s-a simţit rău. Acesta ar avea probleme cardiace mai vechi, peste care s-ar fi suprapus şi o cădere de calciu. A fost supus unor investigaţii medicale, i s-a adminsitrat o perfuzie, dar, din fericire, nu a fost nevoie de internarea acestuia.
[slideshow_deploy id=’17450′]