A.S. Universitatea Petroşani – între a fi sau a nu fi
Deşi şi-a anunţat startul la reluarea campionatului Ligii a IV-a Hunedoara, sus în dealul Institutului, în interiorul grupării studenţeşti, se pare că incertitudinea planează şi, din surse, se pare că există posibilitatea ca aceştia să nu mai ia parte la actualul sezon.
La fel ca şi la echipa de rugby a Universităţii, se pare că şi la fotbal problemele sunt aceleaşi, lipsa banilor.
Din cauza acestui fapt Universitatea Petroşani se confruntă cu mari probleme de lot, câţiva jucători manifestându-şi intentia de a părăsi echipa în favoarea Retezatului Haţeg, echipă care doreşte să se impună din nou în fotbalul judeţean.
Şi cum situaţia nu este prea roz nici în curtea Jiului, este posibil să ne trezim că cel mai important municipiu din Valea Jiului nu va mai avea reprezentante pe scena fotbalistică.
Deşi a disputat până acum meciuri de pregătire în compania Minerului Uricani şi a celor de la Hercules Lupeni, arătând ca o echipă care promite, CSM Jiul Petroşani se află în pragul definţării, asta în ciuda efortulrilor făcute de oficialii clubului, care până acum au muncit benevol.
Problemele financiare continuă la Jiul Petroşani, primăria plătind, deocamdată, numai taxa de înscriere a grupării alb-negre în noul sezon competiţional.
[slideshow_deploy id=’17217′]