Anchetaţi pentru OMOR!
Cei trei adolsecenţi care au agresat, jefuit şi violat o femeie fără adăpost din Deva sunt cercetaţi acum pentru omor, după ce victima lor a decedat pe un pat de spital.
Ancheta este dsfăşurată de procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara, iar cei trei minori care au participat la agresiune riscă pedepse grele cu închisoarea. Asta după ce, după trei zile de suferinţă, femeia fără adăpost care fusese bătută, jefuită şi violată în Piaţa Victoriei din Deva a murit în spital. “Urmează a fi realizată necropsia, în raport de rezultatele căreia procurorii au în vedere schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de omor. Măsura arestării preventive dispusă de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Deva a fost contestată de inculpaţii minori şi urmează a fi soluţionată de către judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Hunedoara”, a declarat Mirela Negruţiu, procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara.
Reamintim că, în urmă cu o săptămână, Poliţia Municipiului Deva a fost sesizată de către personalul medical al Spitalului Judeţean Hunedoara-Deva, cu privire la faptul că în jurul orei 09:30, la Secția U.P.U. a fost adusă o persoană de sex feminin, în stare de inconștiență, care a fost victima unei agresiuni. În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că victima este o femeie în vârstă de 40 de ani, din municipiul Deva, fără ocupație, cunoscută ca persoană fără adăpost.
„Din primele cercetări, poliţiştii au stabilit că agresiunea a avut loc în noaptea de 08/09.08.2015, în jurul orei 04:00, în Piaţa Victoriei din municipiul Deva, într-o zonă neiluminată din apropierea clădirii Institutului de Proiectare Hunedoara.În urma activităților de cercetare și investigare efectuate de către polițiștii Biroului de Investigații Criminale Deva și cei ai Serviciul de Investigații Criminale din cadrul I.P.J. Hunedoara, au fost identificați prezumtivii autori ai faptei. Aceştia sunt trei minori, dintre care doi în vârstă de 15 ani, din municipiul Deva și un minor în vârstă de 14 ani, din comuna Maieru, judeţul Bistrița Năsăud, care locuieşte fără forme legale în Deva, toți neșcolarizați. Poliţiştii au stabilit că minorii au urmărit victima cu intenția de a o tâlhări, au agresat-o și au deposedat-o de bani și de o parte din obiectele pe care le avea asupra ei, iar unul dintre minori, în vârstă de 15 ani, a întreținut raporturi sexuale cu victima, după care au abandonat-o, aceasta rămânând în stare de inconștiență”, au comunicat poliţiştii la momentul respectiv.
[slideshow_deploy id=’17217′]
Foto:www.gds.ro