Foc în Mina Vulcan

      Salvatorii minieri de la Vulcan au fost nevoiţi să intervină pentru îndiguirea unei zone unde a fost semnalat un foc endogen.

Trei dintre minerii salvatori care au reusit sa se salveze ies din subteran, in Petrosani, sambata, 15 noiembrie 2008. Doua explozii au avut loc, sambata, in mina Petrila, in urma carora 12 mineri si salvatori au murit si alte 13 persoane au fost ranite. CRISTI VATAVU / MEDIAFAX FOTO

Cărbunele s-a autoaprins pe peretele unei lucrări oprite momentan, care avea aproximativ 50 de metri lungime. Practic, focul s-a produs în zona unde sulfa ventilatorul coloanei de aeraj. “S-a intervenit cu salvatorii, care au închis zona cu un dig şi au adus instalaţia de inertizare”, a declarat Ileana Bodea, șeful Biroului SSM din cadrul ITM Petroșani.

Sursa citată a mai precizat că se putea interveni şi direct, însă aceste focuri sunt mai superficiale, aşa că salvatorii speră ca focul să se stingă de la sine. Potrivit datelor de până acum, concentraţia de metan din zona respectivă a scăzut mult sub 4% şi nu sunt probleme legate de posibilitatea producerii vreunei explozii. Zona este atent monitorizată, iar concentraţia de gaze din spatele digului este permanent măsurată.

[slideshow_deploy id=’17448′]



« (Știre anterioară)