Institut Regional Oncologic, construit la Timişoara

Consiliul Interministerial de avizare lucrări publice de interes național si locuinte a avizat documentația tehnico-economică privind construirea Institutului Regional de Oncologie Timișoara, la propunerea Minsiterului Sănătății.

pacienti

“Timișoara nu a fost inclusă pe lista centrelor în care se vor construi Spitale Regionale de Urgență cu finanțare europeană ca în cazul orașelor Iasi, Cluj și Craiova. Mai mult, spre deosebire de alte centre universitare medicale tradiționale (București, Cluj, Iași), Timișoara nu dispune de un Institut Regional de Oncologie. Ca urmare, era imperios necesara dezvoltarea unui astfel de obiectiv și în această regiune. Finanțarea construcției va fi asigurată din mai multe surse de finanțare, inclusiv fonduri europene destinate construirii de clădiri verzi”, a declarat prof. dr. Dorel Săndesc, secretar de stat în Ministerul Sănătății.

Institutul Oncologic va fi amplasat la marginea orașului Timișoara, pe o suprafata de 5,5 hectare, aflată în proprietatea Ministerului Sănătății, prin DSP Timiș. În această zonă a fost demarată, înca din anul 1994, construirea unui Spital Municipal, proiectul fiind abandonat după ridicarea unei părți din ziduri.

Ministerul Sănătății are în vedere dezvoltarea unui institut oncologic în zona Banatului încă din anul 2009 când a propus înființarea acestuia prin HG. În anul 2012, Ministerul Sănătății a realizat Studiul de Prefezabilitate și Studiul de Fezabilitate pentru Institutul Regional de Oncologie Timișoara, documente în care sunt propuse soluțiile concrete de preluare a unei părți din construcția existentă și dezvoltarea acesteia într-un obiectiv modern și complex. Institutul va include servicii ambulatorii, de spitalizare de zi, spitalizare continuă și paliație, precum și spații dedicate activitătii didactice.

[slideshow_deploy id=’17454′]