Constructorul german de la Paroşeni a primit o parte din sumele restante
Complexul Energetic Hunedoara a plătit doar o parte din restanţele la plată înregistrate către firma care execută lucrarea la instalaţia de desulfurare de la Termocentrala Paroşeni.
Complexul Energetic Hunedoara a reuşit să achite aproape 8 milioane şi jumătate de lei, dintr-un total de 20 de milioane de lei şi există riscul ca proiectul să fie blocat, sta deşi este executat în proporţie de aproape 90%.
Despre pericolul în care se află lucrarea de la SE Paroşeni a vorbit şi managerul de proiect, Dan Marinescu, care a atras atenţia şi asupra “lucrurilor dubioase” care se petrec în această perioadă la această termocentrală. Marinescu a vorbit despre acest aspect şi în luna februarie a acestui an, dar de această dată subliniază şi pericolul care paşte statul român prin neplata TVA la acest proiect cât şi lucrurile dubioase care se petrec la Paroşeni. “Nu ştiu ce se întâmplă cu banii alocaţi pentru acest TVA, ba îi avem ba nu îi avem . Nimeni nu ştie şi nu mai înţelege nimic însă acest lucru nu este o joacă iar cei responsabili pentru acest lucru trebuie să cunoască şi să-şi asume consecinţele. Suntem în al XIV-lea ceas iar contractorul german îşi pierde răbdarea şi riscăm că acum când desulfurarea este gata în proporţie de peste 85% să reziliem contractual şi să fim nevoiţi să returnăm jumătate din investiţia de 65.300.000 de euro înapoi la BEI. ” a spus Marinescu.
Sursa citată menţionează că echipa care implementează proiectul este efectiv decimată, iar lucrurile ar fi cunoscute direct de conducerea SE Paroşeni, care nu a luat, însă, nicio măsură. “Sunt lucruri dubioase care se petrec la noi şi eu nu am mai rezistat şi până la urmă am cerut clarificări prin adrese interne adresate directorului Vişan. Echipa mea este decimată, oamenii fiind mutaţi pe alte posturi sau relocaţi către alte atribuţii atunci când este mai multă nevoie de ei, suntem oarecum presaţi să semnăm anumite facturi, deşi nu corespund din punct de vedere contractual, totodată am constatat că sunt semnate facturi de progres lunar în perioada de suspendare deşi eu m-am opus şi am făcut o opinie separată, însă cu toate acestea au fost semnate atunci când eu eram în concediu şi am aflat ulterior la ceva timp după ce acestea fuseseră déjà semnate şi plătite. Au fost ţinute şedinţe legate de acest proiect inclusiv cu oameni care nu au nici o legătură cu acesta şi eu nu am fost invitat. Să nu mai vorbesc că, în luna iulie aacestui an, era plănuită, la Bucureşti, o şedinţa de management în cadrul acestui proiect, cu o agenda de şedinţa pentru două zile, iar directorul Vişan a decis că trebuie să meargă fără mine, însă contractorul german s-a ridicat şi a plecat după 10 minute, din câte am înţeles, şi au trimis o scrisoare mai apoi prin care specificau că directorul Vişan a participat acolo doar ca reprezentant al Termocentralei Paroşeni şi nu ca persoană autorizată. Eu trebuie să aflu de toate aceste discuţii de la alţii pentru că el nu comunica cu mine şi nu spune ce face”, spunea recent sursa citată.
[slideshow_deploy id=’19869′]