Se reînfiinţează Oficiul Prefectural Petroşani

După ani de zile în care activitatea lui a  fost stopată, Oficiul Prefectural Petroşani se reînfiinţează. Acesta va funcţiona într-un spaţiu de pe strada Constructorul.

retrocedare-prefectura_hunedoara

Primarul municipiului Petroşani, Tiberiu Iacob – Ridzi, anunţă că Oficiul Prefectural Petroşani se organizează în temeiul Legii 340/ 2004, privind Prefectul şi Instituţia Prefectului, republicată. „Scopul Oficiului Prefectural este de a realiza în zona deservită atribuţiile ce revin Instituţiei Prefectului, iar activitatea se organizează şi se desfăşoară conform programului – cadru de acţiuni, aprobat de Prefect”, a precizat Tiberiu Iacb – Ridzi. Spaţiul, în suprafaţă de 12,41 mp, unde va funcţiona Oficiul Prefectural Petroşani va fi pus la dispoziţie cu titlu gratuit de municipalitate pe o perioadă de 5 ani.

 

 

[slideshow_deploy id=’19658′]

 



« (Știre anterioară)