DNS Rugby. Ştiinţa Petroşani – Rugby Club Bârlad 13-22
Etapa a 13-a, a Diviziei Naţionale de Seniori (Rugby), a adus faţă în faţă, pe stadionul din Petroşani, echipele Ştiinţa şi Rugby Club Bârlad.
Pe un teren greu, grav afectat de ploile din ultimele zile, Ştiinţa a pierdut în faţa bârlădenilor cu scorul de 13-22.
Deşi în teren diferenţa nu a fost nici pe departe atât de vizibilă, rugby-ştii din Bârlad au profitat de câteva greşeli ale petroşenenilor şi s-au distanţat la 9 puncte diferenţă.
De menţionat este faptul că în repriza a doua a existat o singură tentativă la buturi, aceasta aparţinând tot bârlădenilor, în rest, elevii lui Alexandru Lupu au ţinut cu brio piept adversarilor, ba chiar au atacat ceva mai hotărât, însă cu toate eforturile, Ştiinţa nu a reuşit să mai reducă din handicap, scorul final fiind 13-22, în favoarea oaspeţilor.
[slideshow_deploy id=’19661′]
Știri asemănătoare

Parcurs memorabil al sportivilor de la CS Pantera Neagrã Petroșani la Campionatul European de Taekwon-do
Nu mai puțin de 8 medalii europene din cele peste 40 câștigate de echipaCItește mai departe

Vulcăneanul Bogdan Câmpan, de trei ori pe podiumul mondial la Kempo
Rezultat de excepție pentru sportivul Bogdan Câmpan de la CSM Mihai Viteazu la Campionatul MondialCItește mai departe

Minerul Lupeni, spectacol de goluri la Ghiroda, cu calificare la barajul pentru promovare
Echipa de fotbal Minerul Lupeni a făcut spectacol fotbalistic la Ghiroda, în meciul disputat cuCItește mai departe

S-a semnat contractul pentru constucția noului stadion de 5 stele de la Hunedoara
La București a avut loc astăzi ceremonia de semnare a contractului de execuție pentru construireaCItește mai departe

Rezultate excelente pentru sportivii din Lupeni la Campionatul Național de Kempo K1
Echipa de arte marțiale Ionuț Team din municipiul Lupeni, coordonată de antrenorul prof. Ionuț NăsăleanCItește mai departe

Două medalii de aur și cinci de bronz pentru sportivii Poli Karate, în Serbia
În perioada 10-11 aprilie, sportivii CS Poli Karate Petroșani au participat la Campionatul Internațional Școlar,CItește mai departe

Minerul Lupeni, spectacol în teren dar mai ales în tribune
Minerul Lupeni își continuă drumul de succes în play-off-ul Ligii a III-a la fotbal, dupăCItește mai departe

Nou în Valea Jiului! Clasă de liceu cu specializarea ”Fotbal”
Odată cu revigorarea activităților de sport și interesul tot mai mare al copiilor și tinerilorCItește mai departe

Sportivii CSM ”Mihai Viteazu” și CS Fujin au adus alte 14 medalii naționale la Vulcan
La București s-a desfășurat, la finalul lunii martie, Campionatul National de Kempo Submission & M.M.A.,CItește mai departe

Campionatul Național de Karate Interstil aduce noi medalii pentru sportivii CS Poli Karate Petroșani
Sportivii CS Poli Karate Petroșani s-au remarcat din nou, la nivel național, în cadrulCItește mai departe

Micul schior Aron Părău aduce aurul de la Kids Trophy International Austria, la Lupeni
Rezultate excelente pentru echipa de schi României la Kids Trophy International, cea mai mare competițieCItește mai departe

Minerul Lupeni, calificare dramatică în turneul play-off al Ligii a III-a la fotbal
Fotbaliștii de la Minerul Lupeni au obținut calificarea în turneul play-off al Ligii aCItește mai departe

Bravul sportiv vulcănean Tudor Nicolau este vicecampion mondial la schi alpin
Performanță de răsunet pentru bravul sportiv din Vulcan, Tudor Nicolau. Acesta s-a clasat peCItește mai departe

Karate. Evoluție bună pentru Miruna Mălăuță la Karate 1 Premier League în China
Sportiva Miruna Mălăuță (legitimată la CS Polikarate Petroșani) a participat recent la competiția Karate 1CItește mai departe

Valea Jiului e gazda semifinalei I a turneului național de handbal pentru junioare
Evoluția excelentă a echipei de handbal din cadrul CSM ”Mihai Viteazu” din Vulcan, darCItește mai departe

Karate. Performanță pentru clubul din Petroșani la Campionatul Național de Karate Shito-Ryu!
În cadrul competiției nationale desfășurate în Complexului Olimpic Izvorani, delegația de la CS Polikarate dinCItește mai departe

Fotbal. Corvinul a ratat calificarea în play-off
Corvinul Hunedoara a ratat şansă de a prinde unul din cele şase locuri care asigurăCItește mai departe

Fotbal – Liga a III-a. Minerul Lupeni mai păstrează șanse pentru play-off
Așteptată cu interes întâșnirea pe care a disputată echipa din Lupeni la CS Gloria Lunca-TeuzCItește mai departe

Gimnastică junioare din România calcă pe urmele Nadiei la Montreal!
Alexia Blănaru, Aniela Tudor, Iris Iordache și Alexandra Nica, însoțite de antrenorii Anca Drăghici șiCItește mai departe

Tudor Nicolau, vulcăneanul care reprezintă România la Jocurile Mondiale de Iarnă „Special Olympics” de la Torino
În aceste zile s-a dat startul ediției 2025 a Jocurilor Mondiale de Iarnă „Special OlympicsCItește mai departe