Final de concediu pentru românii din străinătate

              Finalul lunii august înseamnă pentru românii stabiliţi în afara graniţelor ţării, final de vacanţă.

Veniţi acasă, pe meleagurile dintre Jiuri, la începutul lunii, acum este timpul ca aceştia să-şi ia din nou rămas bun de la cei pe care îi lasă în urmă.

atlassib

În ultimele două zile nu mai puţin de 60 de persoane s-au îmbarcat din autogara Petroşani cu destinaţia Italia, Germania sau Spania, iar perioada aglomerată nu este nici pe departe de a fi pe sfârşite, conform celor declarate de Alina Niculae, şefă de agenţie în cadrul unuia dintre cei mai mari transportatori internaţionali de persoane din România.

Nu numai autogările sunt luate cu asalt în această perioadă. Mulţi dintre cei care au ales să-şi petreacă vacanţa de vară acasă au optat pentru călătoria cu avionul sau cu maşinile personale, în cazul celor care se încumetă să parcurgă un drum atât de lung.

 

[slideshow_deploy id=’17454′]