Istoria unui faliment amânat/ Banii asiguraţilor, jucaţi în afaceri păguboase

Falimentul societăţii de asigurări Astra, anunţat de Autoritatea de Supra­ve­ghere Financiară (ASF), are la bază decizii păguboase luate în numele şi cu banii asiguraţilor. Una dintre aceste afaceri falimentare îşi leagă numele de judeţul Hunedoara, resectiv de cariera de cuarţ de la Şiglău – Uricani. De pe urma ei, Astra s-a ales cu praful de pe tobă!

astra_asigurari

ASF a pus, miercuri, capăt unei istorii de 25 de ani, prin decizia de dizolvare a companiei şi deschidere a procedurii de faliment în cazul Astra Asigurări. Compania este deţinută omului de afaceri Dan Adames­cu, prin intermediul a două societăţi, iar până acum doi ani Astra era considerată cel mai mare asigurător din piaţă.

Astra Asigurări a fost creată în 1990 prin ruperea din fosta ADAS (Administrația Asigurărilor de Stat) – monopolul asigurărilor înainte de Revoluți. Astra Asigurări a preluat divizia de reasigurări a fostului ADAS și rămăsese în 2000 singura companie de asigurări de stat. Una din ultimele companii privatizate de fostul Fond al Proprietății de Stat, în noiembrie 2002, Astra a făcut ulterior obiectul unor procese de contestare a privatizării, de contestare a licitației și de contestare a contestării licitației. Conform datelor vremii, tocmai acest statut incert a fost folosit pentru devalizarea companiei de aproape 18 milioane dolari printr-o rețea construită în jurul grupului Gelsor, fondat de omul de afaceri Sorin Ovidiu Vântu, care a inclus Banca Română de Scont și Banca de Investiții și Dezvoltare. Să ne reaintim că Astra a scos din conturi 8 milioane dolari, pe care i-a transferat la Banca Română de Scont și Banca de Investiții și Dezvoltare, ca garanție a unui credit acordat de aceste bănci pentru o afacere cu cuarț din Hunedoara. În cele din urmă, compania a intrat, la mijlocul anului 2002, în proprietatea omului de afaceri Dan Adamescu, care deține, printre altele, magazinul Unirea Shopping Center, societatea de construcții Mega Construct și imobilul de birouri International Business Center.

Afacerea cuarţul şi nonprofitul companiei de asigurări

Afacerea cuarţului din cariera Şiglău-Uricani, în care Astra a jucat banii asiguraţilor în idea unui ipotetic profit, a început în anul 1999, când SC “Construct Grup Internaţional” SRL, reprezentată de fostul prefect de Hunedoara, Costel Alic, a achiziţionat fabrica de procesare a acestei resurse minerale pentru suma de 250.000 de lei. Doi ani mai târziu, în 20 mai, aceeaşi firmă a primit de la Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale şi avizul de exploatare pentru cuarţul din cariera de pe Şiglău.  Investitorul a promis o relansare a activităţii acesteia, mai ales că în zona respectivă se găseşte cel mai pur zăcământ de cuarţ din Europa şi al treilea, din punctul de vedere al calităţii, din lume. Iar în baza studiilor şi rapoartelor întocmite, firma susţinea că zăcământul de cuarţ existent în cariera ajunge pentru încă 43 de ani, fiind estimat la 40-45 milioane de dolari. La acest moment intră în păguboasa afacere societatea de asigurări Astra, în condiţiile în care SC “Construct Grup Internaţional” a obţinut un credit de la Banca Română de Scont, controlată de Sorin Ovidiu Vântu, destinat redeschiderii carierei şi fabricii din Uricani, pentru care s-a garantat cu drepturile obţinute din exploatarea carierei. Astra a transferat, în perioada decembrie 2000 – februarie 2001, suma de opt milioane USD – 35% către Banca de Investiţii şi Dezvoltare (BID) şi Banca Română de Scont (BRS), implicate iniţial în afacerea „cuarţul”. Societatea Astra a garantat cu depozitele de la BID şi  BRS creditul luat de firma fostului prefect pentru retehnologizarea Fabricii de Cuarţ. În decursul anilor, afacerea s-a transferat de pe Construct Grup, pe Romcuarţ, însă fosta carieră a ajuns, între timp, o ruină şi asta deşi la Şiglău – Uricani se găseşte cel mai pur cuarţ din Europa, care înainte de 1989 avea o largă piaţă de desfacere. În loc de ipoteticul profit, Astra s-a ales fix cu praful din carieră, banii pierduţi adăugându-se la alte afaceri şi decizii ce au contribuit de-a lungul timpului la falimentul societăţii de asigurare.

Aproape 2 milioane de clienţi nu ştiu ce o să se întâmple

De precizat că afacerea cuarţului din cariera Şiglău a intrat şi în atenţia procurorilor de Crimă Organizată. Dosarul a  fost instrumentat de procurorii DIICOT – Structura Centrală şi face referire la falimentarea Băncii Române de Scont. În instanţă au fost trimişi nu mai puţin de 10 inculpaţi, printre care şi fostul prefect de Hunedoara Costel Alic, care, în luna mai, au fost condamnaţi în primă instanţă la până 7 ani de închisoare. Dosaruls e află în faza de apel, dar încă nu a fost stabilit un termen de judecată.

Falimentul companiei controlate de omul de afaceri Dan Adamescu lasă 1.400 de angajaţi fără un loc de muncă şi 1,8 milioane de clienţi în incertitudine privind recuperarea integrală a despăgubirilor. Active în valoare de peste 500 milioane de lei vor fi scoase la vânzare.

 

[slideshow_deploy id=’19869′]