Veste IMPORTANTĂ! Toții copii care se duc la ȘCOALĂ trebuie să aibă acest DOCUMENT ca să poată începe NOUL AN școlar!
Pentru înscrierea copiilor în fiecare an şcolar la gradiniţă şi la şcoală, ar putea fi necesare o adeverinţă medicală cu date privind suferinţe patologice ale copilului şi un aviz epidemiologic prin care se atestă dacă acesta are semne de boală transmisibilă, se arată într-un proiect al Ministerului Sănătăţii pus în dezbatere publică
a) Adeverință medicală pentru înscrierea în colectivitate, conform anexei nr. 5 la metodologie;
b) Aviz epidemiologic, conform anexei nr. 6 la metodologie”, se arată în ordinul Ministerului Sănătăţii.
“Am elaborat un ordin comun al Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Educaţiei pentru a prezenta explicit condiţiile medicale necesare înscrierii copiilor în unităţile de învăţământ, la începutul anului şcolar. Începând din anul şcolar 2015-2016, elevii vor prezenta un aviz epidemiologic semnat de medic prin care se atestă faptul că respectivul copil sau elev are sau nu are semne şi simptome sugestive de boală transmisibilă“, a declarat pentru Mediafax, Oana Grigore, purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii.
Adeverinţa medicală cuprinde date privind suferinţe patologice ale copilului care urmează să intre sau să reintre în colectivitate, printre care astm, otită, maladii congenitale de cord, probleme de învăţare /dezvoltare, diabet zaharat, leziuni ostoarticulare, convulsii, tulburări de vorbire, auz vedere, tuberculoză. De asemenea, vor fi trecute în adeverinţă informaţii privind alergii la medicamente, alimente sau altele, pe care le-ar putea avea copilul, şi ce medicamente sau vaccinuri a efectuat.
Totodată elevul va fi supus unui examen fizic, în care îi vor fi evaluate înălţimea, greutatea, indicele de masă corporală şi presiunea arterială (pentru copii peste trei ani).
Documentele medicale se eliberează de medicul de familie sau de medicul colectivităţii de la care provine copilul, scrie RomaniaTv.net.
[slideshow_deploy id=’20328′]