Valea Jiului se prăbuşeşte sub povara închiderii iminente a mineritului. Dacă pentru minele neviabile situaţia este cât se poate de clară, se pare că sfârşitul se scrie şi pentru cele declarate viabile.

Edilii sunt conştienţi că, dacă mineritul moare, dispare şi cel mai mare contribuabil la bugetele locale dar, şi mai important, şi cel mai mare angajator din zonă. Iar asta ar putea duce la condamnarea zonei. Stau exemplele localităţilor Anina, din Caraş Severin, care, după ce mina s-a închis, a devenit un oraş mort, sau aici, lângă noi, Aninoasa, primul oraş din România care şi-a cerut insolvenţa în instanţă. Ceva trebuie făcut şi asta ştiu şi edilii, doar că lucrurile par să se precipite, iar timpul lucrează în defavoarea comunităţii din Valea Jiului. Preşedintele Consiliului de Administraţie al Complexului Energetic Hunedoara, Aurelian Ghimpău, a fost practic fără echivoc când a anunţat, la Petroşani, că „În decembrie 2018 este ultima tonă de cărbune pe care o vom scoate din Valea Jiului”. Ce punem, însă, în loc se întreabă cei care se gândesc cu groază la perspectiva în care vor rămâne fără locuri de muncă. Soluţia pare să vină tocmai de la unul dintre cele mai sărace oraşe din Valea Jiului, Uricaniul. Plămânul economic al localităţii, mina Uricani, se află pe program de închidere, iar în 2018 aici se stinge lumina.

Mii de uricăneni au luat drumul pribegiei

Situaţia nu este deloc favorabilă nici acum când, după cum recunoaşte primarul Dănuţ Buhăescu, din cei aproximativ 350 de angajaţi ai unităţii extractive doar 150 sunt din Uricani. Şi, din cauza lipsei locurilor de muncă, peste 2000 de oameni au plecat să muncească peste graniţă, după cum a precizat edilul. “Sunt peste 2000 de oameni plecaţi în afara ţării. La Londra avem o comunitate de aproimativ 350 de uricăneni. Din câte ştiu ei trăiesc bine acolo. Dar, mai avem în Italia, în Spania, unde nu sunt plătiţi aşa de bine şi se trăieşte mai greu”, spune edilul. La ei şi la cei rămaşi acasă, în special la tineri, se gândeşte edilul când vorbeşte despre programele pe care vrea să le implementeze în viitorul apropiat. Iar de acolo, de “sus”, de la Centru, nu asteaptă decât sprijin, nu şi soluţii. “Nu vine nimeni de acolo, de sus să ne resolve problemele dacă noi nu ne implicăm. Noi trebuie să impulsionăm lucrurile”, este conştient primarul Dănuţ Buhăescu. Acesta spune că sprijin există şi, din discuţiile pe care le-a avut cu ministrul Finanţelor, există un proiect de finanţare, cu 50% a investiţiilor în producţie, în tehnologie, pentru cei care dezvoltă afaceri în Valea Jiului şi rămân aici un anumit număr de ani. Un fel de reiterare a proiectului privind zonele defavorizate – care nu mai poate fi implementat – dar nuanţat. În plus, există şi alte facilităţi financiare care pot fi acordate de Executiv pentru investitori, iar la îndemână sunt fondurile europene, pe care România nu pare încă să fi învăţat să le atragă şi să le cheltuiască. “Noi suntem cei care trebuie să sprijinim mediul de afaceri local în absorbţia fondurilor europene. Trebuie să venim în întâmpinarea lor şi să îi ajutăm să acceseze fondurile europene, în special pentru IMM-uri”, spune primarul Uricaniului, referindu-se la aparatul administrativ din localităţile Văii Jiului.

Cu ochii pe turism, dar nu numai

Cât priveşte Uricaniul, acesta este optimist şi crede că, în momentul în care mina va deveni istorie, se vor găsi măcar tot atâtea locuri de muncă pentru populaţia activă disponibilizată în condiţiile în care există deja proiecte pe cale să fie implementate. “Este clar că trebuie pregătită infrastructura şi nu doar pentru turism. Este adevărat că zona noastră are un potenţial turistic fantastic, dar nu trebuie să ne gîndim doar la turism. Trebuie să luăm în calcul tot ceea ce înseamnă resurse locale. De exemplu, exploatarea superioară a lemnului, pentru că astfel îi dai o valoare mai mare şi asta înseamnă, automat, şi un preţ mai bun la export. Vorbesc aici inclusiv de căsuţele din lemn sau căbănuţe, care sunt foarte căutate la export”, explică primarul Buhăescu. Acesta spune că există un proiect al unui investitor local în acest sens, care va fi depus spre finanţare pe fonduri europene şi care ar urma să creeze cel puţin 100 – 150 de noi locuri de muncă. Un altul vrea să înfiinţeze o fabrică de cherestea, gândită tot pentru export şi, pentru Uricani, asta înseamnă încă aproximativ 100 de locuri de muncă. Un alt investitor local are în intenţie dezvoltarea, cu fonduri europene, a  unei afaceri cu fructe de pădure ceea ce ar da de lucru la încă vreo 150 de oameni din Uricani, iar proiectul este într-un stadiu avansat. Şi terenul minei Uricani va fi pus tot la dispoziţia investitorilor. În total, 8 hectare de teren care ar beneficia, dacă proiectul va fi implementat aşa cum a solicitat edilul, atît de împrejmuirea deja existentă, cât şi de utilităţile pe care le avea mina Uricani. Iar asocierea cu ONG-urile pentru înfiinţarea aşa – numitor “întreprinderi sociale” este o altă posibilitate de generare de locuri de muncă, este de părere Dănuţ Buhăescu. “Şansa noastră este ca vestul să se mute în zona noastră. Să-I atragem aici”, spune Dănuţ Buhăescu, care rămâne optimist chiar dacă mineritul este cu un picior în groapă. Soluţii există, bani sunt la Uniuena Europeană, totul este să ştim să-I gestionăm din timp, aşa încât Valea Jiului să nu ajungă o zonă moartă după trecerea în istorie a industriei extractive.

Bugete locale decimate

Pentru comunităţile locale, care încă se resimt după marele val de disponibilizări din 1996 – 1997 şi concedierile colective ulterioare, moartea mineritului ar însemna, cel puţin pentru început, un dezastru social. La Petroşani, de exemplu, închiderea mineritului ar înseamna o catastrofă, dincolo de impactul pe bugetul local. Edilii au precizat că sunt aproximativ 3000 de angajaţi, fiecare cu încă 3 – 4 persoane în întreţinere, aşa că, direct sau indirect 7.000 – 8.000 de oameni ar fi afectaţi. Impactul economic ar însemna reducerea cu 30% a veniturilor la bugetul local.

La Petrila impactul ar fi şi mai devastator, în condiţiile în care aici vorbim despre două unităţi miniere, respectiv Petrila şi Lonea, iar zona este cu adevărat monoindustrială. Închiderea celor două unităţi miniere ar reduce veniturile la buget cu 75%. Iar acest lucru se regăseşte, la scară 1:1, în fiecare dintre localităţile Văii Jiului.

[slideshow_deploy id=’13836′]