Senatorul Vochiţoiu aruncă piatra în apă în direcţia greşită/ De ce îi ascunde pe cei care au APROBAT majorarea tarifului la apa potabilă?!
Senatorul UNPR Haralambie Vochiţoiu, ajuns în Parlament prin redistribuire pe listele PPDD încearcă să abată atenţia de la cei care au aprobat majorarea tarifelor la apă potabilă şi canalizare în Valea Jiului şi aruncă responsabilitatea în curtea ApaServ, care nu este decât executant.
Mai mult, Vochiţoiu a cerut oficialilor Consiliului Judeţean Hunedoara – prin intermediul consilierului judeţean UNPR Nicolae Ivănuş, unul dintre cei mai controversaţi directori pe care i-a avut această instituţie – demiterea directorului ApaServ, Costel Avram.
Tarifele la apă vor creşte, din nou, începând cu data de 1 septembrie, decizia fiind luată de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Apa Valea Jiului”, forul abilitat în acest sens, şi comunicat conducerii societăţii. Majorarea tarifelor nu este un moft şi nicio necesitate pentru ApaServ Valea Jiului SA, care poate funcţiona foarte bine şi fără această creştere de tarife. Este însă o obligaţie impusă de Uniunea Europeană în contractul de finanţare a proiectului privind extinderea și modernizarea rețelelor de apă și canalizare, iar nerespectarea acestei obligaţii atrage după sine pierderea integrală a finanțării și obligativitatea returnării banilor europeni utilizați în implementarea acestui proiect. Din ADI Apă fac parte reprezentanţii tuturor primăriilor din Valea Jiului şi, potrivit hotărârii acționarilor din ADI Apa Valea Jiului, comunicată conducerii Apa Serv prin adresa nr. 5/23.07.2015, noile tarife de operare pe care societatea trebuie să le aplice de la data de 1 septembrie sunt de 4,22 lei pentru un metru cub de apă potabilă, respectiv 2,18 lei/mc pentru canalizare, tarife la care se adaugă cota legală de TVA. Potrivit datelor oficiale, din ADI fac parte următorii: Gheorghe Simion – Aninoasa, Ciprian Preda – Petrila (lider UNPR Petrila, partid din care face parte şi senatorul Vochiţoiu!), Marinela Manea – Petroşani, Vasile Giurgiulescu – Vulcan, Gheorghe Mogoş – Lupeni, Adriana Buhăescu – Uricani şi Marius Muntean – reprezentantul Consiliului Judeţean Hunedoara.
Toate aceste aspecte ar fi trebuit cunoscute şi de către parlamentarul de Valea Jiului, dacă nu prin prisma prevederilor legale, măcar pentru faptul că avea un reprezentant direct în asociaţia de dezvoltare intercomunitară. Numai că Haralambie Vochiţoiu se face că plouă şi pune problema fix aşa cum îi convine, în condiţiile în care are deja un război în derulare cu directorul ApaServ, Costel Avram. Într-o adresă oficială al cărui destinatar este Preşedintele CJ Hunedoara, Adrian David, Vochiţoiu vorbeşte despre „acţiunile nesăbuite ale conducerii SC ApaServ Valea Jiului SA, reprezentată prin numitul Avram Costel, de majorare, a doua oară în acest an, a tarifelor la apă potabilă şi apă uzată”. Vochiţoiu mai scrie că în mod cert majorările nu se vor opri aici şi susţine că „acoperirea pierderilor se poate masca doar prin majorarea preţurilor”, atunci când nu este numită „o echipă profesionistă la conducerea unei societăţi”. Vochiţoiu mai vorbeşte despre o decizie luată de ADI Apă valea Jiului prin 2010, dar nu suflă niciun cuvinţel despre ultimele decizii şi nici despre obligaţiile impuse în contractul de finanţare al Uniunii Europene, dovedind din nou un cel mult un populism ieftin.
Acuzat că fură apă
De precizat că disensiunile dintre Costel Avram şi Haralambie Vochiţoiu nu sunt noi şi s-au acutizat după ce directorul operatorului de apă l-a acuzat pe parlamentar că fura apă la una dintre firmele controlate de el. Acuzaţiile publice s-au soldat cu un proces, aflat acum pe rolul Judecătoriei Petroşani. Scandalul dintre cei doi a debutat în urmă cu mai bine de doi ani, în urma unuii control făcut de reprezentanţii ApaServ la SC Art Forest Company SRL, firmã controlatã de senatorul Haralambie Vochitoiu. Echipele de control au stabilit că societatea a fost branşatã ilegal la reţeaua de apã potabilã, aspect consemnat în procesul verbal de constatare nr. 129/ 24.09.2012 şi Nota de constatare din 24.09. 2012, încheiate în urma controlului efectuat de reprezentantii furnizorului de apã la punctul de lucru la firmei, din Livezeni. Cu ocazia respectivei verificãri s-a constatat existenţa unui by – pass ilegal executat pe reţeaua publicã de apã. Când echipa de control a ajuns la poarta firmei, angajaţii l-au sunat imediat pe Haralambie Vochiţoiu – care era consilier judeţean la vremea respectivã – şi, potrivit actelor oficiale ale ApaServ, „acesta s-a prezentat imediat la faţa locului şi nu a permis efectuarea controlului, motivat de faptul cã reprezentanţii societãţii noastre nu au prezentat delegaţii, deşi aceştia se legitimaserã cu legitimaţiile de serviciu”. Ulterior, dupã ce reprezentanţii ApaServ au venit cu delegaţiile, acestora li s-a permis sã efectueze controlul, iar prejudiciul calculat pentru racordul ilegal a fost de aproape 13.000 de lei.
[slideshow_deploy id=’19869′]