Monica Iacob Ridzi cere legalizarea pedepsei cu moartea !!!

monica-iacob-ridzi”În România s-a reintrodus pedeapsa cu moartea. Cer public legalizarea ei. Pentru toţi deţinuţii bolnavi. În special pentru cei cu infracţiuni economice, care nu reprezintă pericol pentru societate şi nu au antecedente penale, dar care au primit pedepse mai mari decât violatorii şi criminalii recidivişti.” 

Acestea sunt cuvintele scrise, cu disperare, de Monica Iacob Ridzi și publicate astăzi pe blogul său personal.

Fostul deputat arată că deţinuţii bolnavi nu au nici șansa de a fi eliberaţi condiţionat, mai repede, pentru că fiind inapţi medical, nu pot munci, prin urmare nu pot obţine nici zile câştig. Mai repede sunt eliberaţi din penitenciare criminalii şi violatorii sănătoşi, care muncesc. ”Fiecare zi în penitenciar este o luptă pentru supravieţuire, este un chin, o suferinţă greu de descris, pe care, cei care au puterea, se tem să o curme. Pentru un om care suferă de boli cronice grave, condamnarea cu executare înseamnă condamnarea la moarte. Îmi amintesc acum cuvintele părintelui Arsenie Boca care spunea că: “Omul care poate să facă binele şi nu-l face, este o fiinţă josnică.” Constat că sunt multe “fiinţe josnice” în România, pentru că nu au curajul să ia decizii. Se tem. Normal ar fi să ne temem doar de Dumnezeu. Aceasta ar fi o Românie normală în care cu toţii ne-am dori să trăim. O Românie cu mai puţini oameni nevinovaţi în penitenciare, dupa grave erori judiciare sau abuzuri, o Românie în care oamenii politici nu se întrec în discursuri populiste, despre independenţa justiţiei, întărirea statului de drept sau lupta împotriva corupţiei, dând exemple de luptă împotriva corupţiei oameni care nici nu au fost acuzaţi de fapte de corupţie, o Românie în care drepturile oamenilor să fie respectate, o Românie în care oamenii să aibă curaj să vorbească, curaj să ia decizii”, scrie Monica Iacob  Ridzi.

Citiți integral scrisoarea din penitenciar a fostului ministru al Tineretului și Sportului pe pagina de internet www.monicaridzi.ro

Monica Iacob Ridzi urmează să compara din nou în fața judecătorilor pe data de 4 septembrie, pentru a afla dacă aceștia îi vor aproba solicitarea de întrerupere a pedepsei din motive medicale. De asemenea, o cerere de grație a pedepsei soției sale, adresată de Tiberiu Iacob Ridzi președintelui României e află în analiză, de aproape două luni, la Ministerul Justiției.

 

[slideshow_deploy id=’19657′]