S-a cerut autorizaţie pentru împuşcarea ursului care terorizează Dâlja

     Autorităţile ştiu de pericolul iminent din zona Dâlja-Iscroni şi vânătorii care gestionează fondul din zonă încearcă să ţină animalul la distanţă de casele oamenilor.

jandarmi

 

„S-a făcut tot ce trebuia până în momentul acesta, acţiuni de îndepărtare, patrulări, însă ursul nu pleacă de acolo. A găsit o sursă de hrană, respectiv câinii oamenilor şi nu pleacă. Nu se teme de prezenţa omului, nu se teme de zgomot, are un comportament anormal. A atacat în special câini, a intrat în curtea casei şi a luat câinele din lanţ. Am înţeles că sunt şi animale ucise, dar nu avem nici o plângere scrisă de la oameni. Avem doar pentru câinii din gospodării. Zona este patrulată de noi din data de 28 august, de când a fost primul apel la 112, şi acolo este în permanenţă personal de vânătoare şi jandarmi montani”, a declarat Marian Mustaţă, preşedintele AVPS Băniceana. Prefectul judeţului Hunedoara, Sorin Vasilescu a informat forurile competente pentru a se evita o tragedie. „Chiar astăzi cei de la Mediu au reacţionat foarte repede şi ne-au informat că s-a trimis documentaţia la minister. În momentul în care se va da, se vor lua măsurile care se impun. Fie se tranchilizează şi i se face o relocare, ori îl împuşcăm, se vedem ce decizie se va lua”, mai explicat preşedintele asociaţiei care gestionează fondul de vânătoare.

[slideshow_deploy id=’19658′]