Avertisment de la primarul Devei pentru executanții lucrărilor edilitare din bani europeni
Marţi, 01 septembrie, la iniţiativa primarului Municipiului Deva, Petru Mărginean, a avut loc o întâlnire a tuturor celor implicaţi în derularea proiectelor finanţate din fonduri europene. La întrunirea convocată la sediul Primăriei Municipiului Deva au participat reprezentanţii firmelor de construcţii, proiectanţii, diriginţii de şantier, managerii de proiect şi membri echipelor de implementare.
Au fost luate în discuţie toate proiectele susţinute din fondurie europene, aflate în diferite stadii de realizare, începând cu Cetatea Devei, echiparea Colegiului Tehnic „Dragomir Hurmuzescu”, eficienţa energetică a blocurilor de locuinţe şi continuând cu cele şase proiecte majore de regenerare urbană a oraşului.
S-a discutat despre plusurile şi minusurile fiecărui proiect, despre problemele întâmpinate de constructori, despre soluţiile cu care au venit proiectanţii, dar şi despre termene şi grafice de lucru. De asemenea, un accent deosebit s-a pus pe organizarea de şantier şi pe asigurarea sănătăţii şi securităţii în muncă, atât a angajaţilor cât şi a locuitorilor din zonele în care se desfăşoară lucrările.
Primarul Municipiului Deva, Petru Mărginean, a subliniat faptul că îşi doreşte un parteneriat şi un dialog permanent cu constructorii, pentru ca toate lucrările să se încadreze în graficele stabilite, să fie finalizate la termen şi în bune condiţii.
S-a cerut, pe unele şantiere, suplimentarea cu personal şi utilaje, deoarece au apărut întârzieri în execuţie (de ex. Platforma Ardealul, Bulevardul Dacia, anvelopare Bl. J de pe Bd. Iuliu Maniu).
Până vineri, 04 septembrie, constructorii au termen să prezinte noile grafice de execuţie şi resursele alocate pentru finalizarea în condiţiile contractuale asumate.
La 1 octombrie, se va face o nouă analiză a stadiului lucrărilor şi, în funcţie de cele constatate, Primăria Municipiului Deva poate trece la aplicarea unor sancţiuni firmelor care nu s-au conformat, deşi acest lucru nu este de dorit. Ne bazăm pe responsabilitatea companiilor cu care lucrăm la proiectele de modernizare şi regenerare urbană.
[slideshow_deploy id=’13837′]