”Ambasada”/O nouă metodă de înșelătorie

Poliţia Municipiului Hunedoara a fost sesizată ,miercuri , în jurul orei 17:00,de o femeie de 66 de ani, din municipiul Hunedoara  care susținea că a fost apelată pe telefonul fix de persoane necunoscute, recomandându-se ca fiind de la ambasadă. Aceste persoane ,i-au solicitat suma de 10 000 lire  sterline pentru tratamentul victimelor accidentului provocat de fiica sa, în Londra.

tele

Polițiștii declara că,” În urma apelului telefonic primit, persoana vătămată s-a deplasat la bancă, unde a scos suma de 6 000 de lei, şi s-a întâlnit cu un bărbat căruia i-a încredințat suma menţionată. Bărbatul i-a spus că suma este prea mică pentru îngrijirile medicale necesare victimelor, iar persoana vătămată s-a împrumutat de la o prietenă cu suma de 1 500 de euro, sumă pe care i-a înmânat-o aceluiaşi bărbat, într-un alt punct de întâlnire.În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune şi se efectuează cercetări pentru identificarea autorilor, recuperarea prejudiciului şi tragerea acestora la răspundere penală.”

Pentru a nu deveni victime ale acestui tip de infracţiune, Poliţia Română vă recomandă:

  •          Nu daţi curs instrucţiunilor primite telefonic de la persoane necunoscute, care pretind că au calităţi oficiale.
  •           Nu oferiţi date cu caracter personal prin intermediul convorbirilor telefonice, indiferent de calitatea invocată de interlocutorul de la capătul firului.
  •           Notaţi numărul de telefon de pe care aţi fost contactat sau de la care aţi primit mesajul de tip SMS, numele persoanei care vă contactează, calitatea în care se prezintă şi păstraţi atât apelurile cât şi mesajele SMS, pentru ca aceste date să poată fi verificate de către organele de cercetare penală, în eventualitatea în care aţi fost deja prejudiciaţi.

CE TREBUIE SĂ ŞTIŢI?

Pentru a evita să deveniţi victima unei infracţiuni de înşelăciune, având acest mod de operare intitulat generic “accidentul”, este bine să analizaţi cu atenţie informaţiile primite şi să vă puneţi câteva întrebări elementare referitoare la veridicitatea lor.

  •  Înainte de a vă oferi ajutorul, aveţi în vedere şi următoarele aspecte:         
  •  În caz de accident, nu există noţiunea de plată a unor despăgubiri, decât ca urmare a unei hotărâri judecătoreşti în acest sens sau prin societăţile de asigurări.
  •           Orice accident de circulaţie are două variante de soluţionare: 1) depunerea unei plângeri la unitatea poliţie, care se va ocupa mai departe de cazul respectiv sau 2) înţelegerea amiabilă a părţilor, ceea ce presupune repararea daunelor folosind poliţa de asigurare auto obligatorie.
  •           Oricine poate fi victima unui accident, dar, într-un moment critic ca acesta, singura urgenţă este cea medicală şi nicidecum aspectul financiar. Atât victima, cât şi autorul unui accident nu au nevoie de bani ca să primească îngrijiri medicale.
  •           De asemenea, trebuie să cunoaşteţi faptul că, în conformitate cu reglementările în vigoare, un accident de orice fel, mai ales unul rutier grav este, de obicei, doar anunţat de persoane oficiale, abilitate să facă acest lucru.
  •           Chiar dacă ar putea exista alte surse, care să transmită informaţia înainte ca aceasta să vă parvină în mod oficial, datele trebuie verificate înainte de a întreprinde orice acţiune.
  •           În cazul în care sunteţi martorul unei infracţiuni sau victima acesteia, apelaţi în cel mai scurt timp numărul de urgenţă 112 şi reţineţi cât mai multe detalii şi semnalmente!

[slideshow_deploy id=’17330′]